Subscrierile Astra Asigurări au crescut anul trecut cu 12,3%, la 1,23 miliarde de lei

Astra Asigurări a subscris anul trecut prime de 1,13 miliarde de lei, în creştere cu 12,3% faţă de anul precedent, din care 66 milioane de lei reprezintă venituri din poliţe încheiate de subsidiara din Ungaria, Astra Biztosito, a anunţat compania.
Economica.net - mar, 26 feb. 2013, 11:00
Subscrierile Astra Asigurări au crescut anul trecut cu 12,3%, la 1,23 miliarde de lei

Rezultul Astra nu include şi activitatea sucursalei asigurătorului din Slovacia, deschisă în decembrie 2012, care nu a înregistrat subscrieri.

Inaugurată în octombrie 2010, Astra Biztosito a consemnat subscrieri de 65,87 milioane lei în 2011.

Defalcat, volumul primelor subscrise din asigurări generale a atins 1,106 miliarde de lei, de la 991,64 milioane de lei în 2011.

Poliţele de viaţă au crescut cu 47%, la 24,96 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Astra.

Poliţele auto (RCA şi CASCO) au cea mai ridicată pondere în totalul subscrierilor companiei, cu venituri cumulate de 526,6 milioane de lei în 2012, din care 410,31 milioane de lei din RCA.

În 2011, subscrierile din asigurări auto ale Astra au atins 616,1 milioane de lei, poliţele RCA contribuind cu 445,56 milioane de lei.

Potrivit companiei, veniturile din asigurări de clădiri şi bunuri au atins 223,64 milioane de lei, de la 299,6 milioane de lei în 2011, în timp ce poliţele de sănătate au înregistrat o creştere de 137%, la peste 25 milioane de lei.

„În 2013 ne vom concentra pe menţinerea poziţiei de lider al industriei şi vom pune accent pe îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi şi pe dezvoltarea segmentelor de asigurări de viaţă şi sănătate, bunuri şi clădiri şi CASCO. Consider, de asemenea, că 2013 va fi anul în care piaţa asigurărilor va avea o creştere cu două cifre, de 15%”, a declarat preşedintele Directoratului Astra, Iulius Alin Bucşa.

Astra Asigurări a fost înfiinţată în anul 1991 şi are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,3% din capitalul social.

The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.

Te-ar mai putea interesa și
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României a fost de 19,041 milioane de persoane la 1 ianuarie 2026, în scădere......
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Telefonul mobil a trecut, într-un timp surprinzător de scurt, de la instrument de comunicare la interfața prin care administrăm ...
Cum văd managerii economia României până la sfârșitul lunii octombrie – date INS
Cum văd managerii economia României până la sfârșitul lunii octombrie – date INS
Managerii din toate sectoarele economice aferente cercetării statistice estimează relativă stabilitate a activităţii ...