Ţările din Golful Persic îl aşteaptă pe John Kerry cu întrebări privind la dosarele arabe

Monarhiile arabe din Golful Persic, aliate ale SUA, îl vor primi duminică pe secretarul de Stat american, John Kerry, cu întrebări asupra politicii regionale a Washingtonului, relatează AFP.
Economica.net - vin, 01 mart. 2013, 12:03
Ţările din Golful Persic îl aşteaptă pe John Kerry cu întrebări privind la dosarele arabe

Kerry, aflat în prima călătorie oficială în calitate de şef al diplomaţiei americane, este aşteptat să-i întâlnească duminică, la Riyad, pe partenerii săi din Consiliul de Cooperare din Golf (CCG), care reuneşte şase ţări şi este prezidat de Arabia Saudită, înainte să se deplaseze la Abu Dhabi şi Doha.

„Există temeri, decepţii, frustrări, în ceea ce priveşte politica americană”, subliniază Abdulaziz Sager, director al Centrului de Cercetare din Golf. Statele Unite şi ţările CCG „sunt în dezacord asupra principalelor subiecte: Siria, Iran, conflictul israeliano-palestinian sau Bahrain”

Potrivit acestui expert saudit, anumiţi oficiali de rang înalt din ţările din Golf spun chiar în privat că acum este „greu să te încrezi în americani”

Multe dintre aceste monarhii petroliere bogate, îndeosebi Arabia Saudită şi Qatar, s-au alăturat cauzei siriene, declarând că dreptul poporului sirian este de a se apăra şi că regimul preşedintelui Bashar al-Assad nu doreşte o soluţie politică.

Washingtonul a anunţat joi un ajutor suplimentar de 60 de milioane de dolari opoziţiei siriene şi pentru prima dată ajutoare directe, însă a refuzat orice livrare de armament, temându-se că acesta ar putea ajunge în mâinile extremiştilor.

În plus, Statele Unite „împiedică şi ţările din Golf să-i ajute pe rebeli”, a afirmat Sager.

Potrivit lui Mustapha Alani, expert în probleme strategice din Dubai, „orice livrare de armament destinată rebelilor sirieni şi finanţată de ţările din Golf a fost întreruptă din luna septembrie, Statele Unite folosindu-şi dreptul de veto”.

– Un Washington insuficient de ferm

Singura excepţie, a subliniat Alani este încărcătura despre care a scris publicaţia New York Times, potrivit căreia armament cumpărat de Arabia Saudită din Croaţia a ajuns la rebeli în decembrie, prin Iordania.

„Unele ţări din Golf sunt de părere că Statele Unite nu merg destul de departe sau destul de repede în politica lor faţă de Siria”, unde, potrivit ONU, peste 70.000 de persoane au fost ucise în aproape doi ani, a explicat Salman Sheikh, director al Brookings Doha Center.

Ţările CCG nu îşi ascund îngrijorarea cu privire la politica americană faţă de vecinul lor, Iran, ale cărui ambiţii nucleare prezintă o ameninţare.

„În ochii ţărilor CCG, Kerry nu a fost destul de ferm în privinţa Iranului. El consideră că Statele Unite ar trebui să menţină pe masă opţiunea militară, în cazul unui eşec al politicii sacţiunilor”, subliniază Alani.

Pentru această ţară, politica sancţiunilor şi-a demonstrat clar limitele în Iran, în Sudan şi chiar în Coreea de Nord, ţară care urmează să efectueze un nou test nuclear.

În ceea ce priveşte conflictul israeliano-palestinian, experţii apreciază că ţările din Golf nu îşi ascund frustrarea cu privire la eşecul administraţiei americane de a impune soluţia celor două state.

Washingtonul şi ţările din Golf sunt pe poziţii divergente şi în ceea ce priveşte situaţia din Bahrain, unde sunt detaşate trupe ale ţărilor CCG, din momentul în care a izbucnit o revoltă a majorităţii şiite împotriva monarhiei sunnite, în martie 2011.

Statele Unite continuă să vadă „revendicări politice” ale opoziţiei şiite, în timp ce pentru ţări din CCG, „este vorba de o problemă de terorism”, subliniază Sager.

În plus, monarhiile din Golf nu au uitat cum administraţia americană „s-a întors repede împotriva vechilor aliaţi”, în ţările Primăverii Arabe, a explicat Sheikh, care declară totuşi că trebuie să-i fie acordată o şansă lui Kerry, care „cunoaşte Orientul Mijlociu şi va aduce o atenţie reînnoită acestei regiuni”

Te-ar mai putea interesa și
Continental a început furnizarea pentru Mercedes a sistemului complet CoSmA, care uprinde o unitate centrală de control, transceiver cu tehnologie radio în bandă ultra-largă și software inteligent
Continental a început furnizarea pentru Mercedes a sistemului complet CoSmA, care uprinde o unitate centrală de control, ...
Continental anunță că a început să furnizeze componente și produse importante pentru noul Mercedes-Benz E-Class. Cu soluția de acces bazată pe dispozitive inteligente de la Continental (pe......
Proiecte din domeniul hidrogenului primesc 720 mil. euro de la Comisia Europeană. Niciunul nu este din România
Proiecte din domeniul hidrogenului primesc 720 mil. euro de la Comisia Europeană. Niciunul nu este din România
Comisia Europeană oferă subvenții în valoare de aproximativ 720 de milioane de euro pentru șapte proiecte de hidrogen ...
Papa Francisc, despre comerțul cu arme: E groaznic să câștigi bani din moarte
Papa Francisc, despre comerțul cu arme: E groaznic să câștigi bani din moarte
Papa Francisc a denunţat miercuri industria globală de armament afirmând că este ''groaznic să câştigi bani din moarte'', ...
Poliția britanică a început arestările printre migranții ilegali care urmează să fie expulzați în Rwanda
Poliția britanică a început arestările printre migranții ilegali care urmează să fie expulzați în Rwanda
Primii migranţi susceptibili de a fi expulzaţi de Regatul Unit către Rwanda au fost arestaţi şi plasaţi în detenţie, ...