Fermierii români pot depune, începând de vineri, cererile de plată pentru sprijinul pe suprafaţă

Fermierii români pot depune, în perioada 1 martie - 15 mai 2013, cererile de plată pentru schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă aferente anului 2013, a anunţat, vineri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Economica.net - vin, 01 mart. 2013, 13:27
Fermierii români pot depune, începând de vineri, cererile de plată pentru sprijinul pe suprafaţă

Cererile de plată mai sunt acceptate şi după data de 15 mai, până pe 10 iunie 2013, dar cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

Potrivit APIA, beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă sunt persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plată, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

APIA precizează că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, solicitantul sprijinului pe suprafaţă trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafaţa fermei.

Fondurile europene şi naţionale se acordă în 2013 pe schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi prin plăţile naţionale directe complementare (PNDC), respectiv pentru culturile în teren arabil, in pentru fibră, cânepă pentru fibră, tutun, hamei şi sfeclă de zahăr. De asemenea, se acordă un sprijin separat pentru zahăr şi unul pentru orezul cultivat în zonele defavorizate altele decât zona montană.

Plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală se vor face pe măsura 211 – Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate şi măsura 212 – Plăţi compensatorii pentru zonele specific şi semnificativ defavorizate din punct de vedere natural, iar prin măsura 214 – Plăţi de Agro-mediu se vor face pe pachetele privind pajiştile cu înaltă valoare naturală, practici agricole tradiţionale, pajişti importante pentru păsări, culturi verzi, agricultura ecologică, pajişti importante pentru fluturi şi terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu.

Un element important şi în campania 2013 este aplicaţia IPA Online, prin intermediul căreia fermierii deja înregistraţi la APIA în campanile precedente, şi care intenţionează să solicite sprijin pe suprafaţă în anul 2013, prin acces la internet, pot să completeze electronic declaraţia de suprafaţă, să vizualizeze şi, după caz, actualizeze propriile parcele – aşa cum au fost digitizate în campania anterioară. De asemenea, fermierii îşi pot digitiza parcele noi prin identificarea pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA.

Schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Pachetul financiar prevăzut pentru pentru plăţile pe suprafaţă se ridică la 1,264 miliarde de euro, în 2013, în creştere faţă de anul trecut cu peste 21% când a totalizat 1,043 miliarde de euro. Cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă va fi de 145,07 euro pe hectar, cu 25,41 euro mai mult decât alocarea anului 2012 de 119,66 euro/ha. Cu toate acestea, în anul de campanie 2012, a fost aplicat un coeficient de reducere liniară de 0,9011, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu UE, fermierii primind astfel 107,82 euro/hectar.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa artificială în Statele Unite, în numele securităţii......
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...
Federația Solidaritatea solicită creșterea cu 50% a coeficienților de salarizare pentru angajații din Ministerul Finanțelor și anunță un protest pentru mâine
Federația Solidaritatea solicită creșterea cu 50% a coeficienților de salarizare pentru angajații din Ministerul Finanțelor ...
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea solicită majorarea cu 50% a coeficienţilor de salarizare ...
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut în luna aprilie 2026 faţă de luna aprilie 2025, când companiile se grăbeau ...