Ministrul ungar de Externe vine luni în vizită oficială în România

Ministrul ungar de Externe, Janos Martonyi, va face luni şi marţi o vizită oficială în România, la invitaţia omologul Titus Corlăţean, cu care va discuta inclusiv despre protecţia minorităţilor naţionale.
Economica.net - D, 03 mart. 2013, 13:01
Ministrul ungar de Externe vine luni în vizită oficială în România

„Vizita se înscrie în continuitatea dialogului politico-diplomatic între cele două state şi completează demersurile recente, convenite în cadrul discuţiei telefonice dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe, din 7 februarie”, precizează un comunicat MAE.

În cadrul consultărilor, vor fi evaluate stadiul şi priorităţile de cooperare în cadrul Parteneriatului Strategic româno-ungar. Vor fi discutate modalităţile concrete de avansare a proiectelor bilaterale comune, inclusiv cele vizând protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din cele două state.

De asemenea, potrivit comunicatului menţionat, vor fi examinate perspectivele dinamizării în continuare a relaţiilor economice bilaterale, în cadrul cărora s-au înregistrat, anul trecut, peste 7 miliarde de euro schimburi comerciale, plasându-se astfel pe locul 3 în ansamblul schimburilor comerciale ale României.

„În viziunea părţii române, vizita va oferi cadrul necesar abordării aspectelor relevante pentru fiecare dintre cele două părţi, în baza unui dialog deschis şi în spiritul principiului bunei vecinătăţi”, afirmă comunicatul MAE.

Cei doi miniştri vor participa luni după-amiază la o conferinţă de marcare a aniversării a 10 ani de la semnarea declaraţiei privind parteneriatul strategic româno-ungar, pe 29 noiembrie 2002. Evenimentul îşi propune să evalueze rezultatele remarcabile ale Parteneriatului Strategic şi contribuţia sa la reconcilierea şi consolidarea relaţiilor dintre cele două state vecine, mai precizează MAE.

Vizita în România a ministrului ungar de Externe are loc într-o perioadă în care politicieni din ambele ţări au fost implicaţi, prin declaraţii, în ceea ce presa a numit „scandalul steagurilor secuieşti”.

De asemenea, la sfârşitul săptămânii, în 10 martie, este programată la Târgu Mureş o manifestaţie pro-autonomia Ţinutului Secuiesc.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...