Iulia Timoşenko a primit o serenadă în faţa închisorii pentru aniversarea sa

Peste 2.000 de partizani ai opozantei ucrainene Iulia Timoşenko s-au adunat duminică în faţa închisorii unde este deţinută fosta şefă a Guvernului, pentru o serenadă cu ocazia aniversării sale, sărbătorită cu flori şi numeroase mesaje de susţinere, transmite AFP.
Economica.net - D, 27 nov. 2011, 16:42

Manifestanţii scandau „Iulia, libertate!”, la intrarea în închisoarea din Kiev, unde zeci de poliţişti erau mobilizaţi.

Numeroşi participanţi cu buchete mari de flori erau strânşi în spatele unei bariere metalice, în faţa intrării în clădire, iar alţii au lipit carduri cu urări în formă de inimă pe un zid al închisorii, relatează Mediafax.

Mai multe formaţii de muzicieni cunoscuţi din Ucraina au cântat pe o mică scenă ridicată în apropierea centrului de detenţie.

Încarcerată din august, Iulia Timoşenko a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru că a încheiat, în 2009, pe vremea când era premier, acorduri în domeniul gazelor cu Rusia, considerate defavorabile ţării sale. Ea a negat întotdeauna aceste acuzaţii, denunţând motivaţia lor politică.

„Chiar şi în spatele gratiilor, în condiţii inumane, Timoşenko îşi continuă lupta”, a declarat adjunctul fostului premier, Oleksandr Turcinov, aflat printre manifestanţi.

„Îi doresc sănătate”, a afirmat la rândul său fiica lui Timoşenko, Evghenia Carr.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...