Oficial ANPC: pregătim un proiect de lege prin care să reglementăm recuperatorii de credite

Mihail Meiu, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Protecţia Consumatorilor, spune că instituţia are în pregătire un proiect de lege care să restrângă şi să reglementeze pârghiile firmelor de recuperare a creanţelor. Proiectul ar trebui să reducă abuzurile asupra debitorilor, şi a venit în urma sesizărilor consumatorilor la ANPC.
Mihai Banita - mar, 05 mart. 2013, 14:08
Oficial ANPC: pregătim un proiect de lege prin care să reglementăm recuperatorii de credite

„Ştim cu toţii cum procedează acum firmele de recuperare creanţe: 20-30 de telefoane pe zi, sună prietenii, sună vecinii, sună chiar şi copiii. Bine, şi băncile mai fac asta, chiar recent au fost nişte cazuri mediatizate în presă”, a declarat Mihail Meiu, Director, Direcţia Armonizare Europeană, Strategii, Asociaţii şi Juridic, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul unei conferinţe desfăşurată la BNR.

Firmele de recuperare creanţe achiziţionează portofolii de credite neperformante de la bănci şi instituţii financiare nebancare la preţuri reduse – în jur de 5% din valoarea creanţei – şi încearcă apoi să recupereze creanţele de la debitori. Din arsenalul recuperatorilor fac parte scrisorile repetate adresate clienţilor fără voie şi telefoanele zilnice. În trecut, firmele cereau debitorilor să plătească debitele într-o singură tranşă sau în câteva tranşe. În prezent, acestea vin cu planuri de reeşalonare, în care suma restantă este împrăţită în rate, la care se adaugă o dobândă.

Meiu spune că ANPC pregăteşte acum un proiect de lege prin care „să mai taie din elanul” recuperatorilor.

„Avem în pregătire o lege prin care să reglementăm aceste societăţi de recuperare, mai mult decât sunt reglementate acum”, a declarat oficialul ANPC, fără să ofere detalii.

Autoritatea a mai iniţiat un proiect de lege în acest sens şi în trecut, însă iniţiativa a fost blocată în Parlament. De altfel, în scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional, guvernul îşi asumă să nu promoveze legea privind colectarea creanţelor.

Încă nu a fost stabilită forma prin care ANPC va promova iniţiativa legislativă, dacă o va face tot prin Parlament sau printr-o ordonanţă de urgenţă a guvernului

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...