Comisia de muncă din Senat aprobă deblocarea posturilor din sistemul bugetar

Comisia de muncă din Senat, în şedinţă comună cu cea de buget, au adoptat, marţi, un amendament propus de senatorul PSD Liviu Pop prin care sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile, însă actul normativ mai are nevoie de votul plenului şi al Camerei Deputaţilor.
Economica.net - mar, 05 mart. 2013, 14:08
Comisia de muncă din Senat aprobă deblocarea posturilor din sistemul bugetar

Preşedintele Comisiei de muncă, Liviu Pop, a declarat pentru MEDIAFAX că amendamentul adoptat la propunerea sa elimină în fapt abrogarea articolului care prevedea blocarea angajărilor în sistemul bugetar „pe regula 15% din posturile vacantate să fie ocupate”.

„Trebuie să fim corecţi. În condiţiile în care există buget, se pot face aceste angajări. Noi avem prin angajamentele cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi FMI prevederea că în anul 2013 nu trebuie să depăşim 1.187.000 de bugetari. În momentul de faţă, din datele pe care le-a prezentat Ministerul de Finanţe, acest plafon e depăşit cu 1.833, deci foarte, foarte puţin. În condiţiile în care cheltuielile de buget de personal sunt prevăzute în legea bugetului de stat, lucrurile sunt foarte simple: se vacantează un post, există buget, se scoate la concurs. Nu e nevoie să se vancanteze şapte posturi pentru a angaja o persoană”, a explicat Pop.

Proiectul de lege urmează să fie supus votului în plenul Senatului, urmând ca decizia finală în acest caz să fie luată la Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...