Tradeville: Perspectivă optimistă în privința potenţialului general al pieţei de acţiuni din România

Potenţialul general al pieţei de acţiuni din România are o perspectiva optimistă, cu un accent pe acei emitenţi care oferă investitorilor atât imaginea unei afaceri stabile, cât şi lichiditatea necesară unei investiţii în condiţii optime, estimează analiştii Tradeville.
Economica.net - mar, 05 mart. 2013, 21:25
Tradeville: Perspectivă optimistă în privința potenţialului general al pieţei de acţiuni din România

Această apreciere a fost făcută în contextul în care, marţi, Dow Jones Industrial Average (DJIA) a atins noi maxime istorice, depăşind în deschiderea şedinţei bursiere pragul de 14.270 puncte, ceea ce poate crea, în opinia analiştilor Tradeville, premisele revenirii bursei locale. Astfel, indicele american este tranzacţionat la cotaţii superioare celor înregistrate anterior crizei financiare din ultimii ani, când atinsese un maxim de 14.199 în luna octombrie 2007.

„Apreciem că revenirea indicelui Dow Jones Industrial Average la maximele sale istorice reprezintă un semnal pozitiv privind aşteptările pieţei relativ la evoluţia viitoare a economiei. Aprecierea din şedinţa de astăzi era previzibilă în contextul în care indicii sectoriali, precum Dow Jones Transportation Average, s-au apreciat constant în ultimele luni”, consideră senior broker în cadrul SSIF Tradeville, Ştefan Petică.

În ceea ce priveşte impactul evoluţiei DJIA asupra cotaţiilor acţiunilor tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, analiştii Tradeville sunt de părere că, pe termen scurt, este probabil să asistăm la o evoluţie pozitivă şi pe piaţa locală, mai ales pe titlurile americane tranzacţionate pe sistemul alternativ al bursei bucureştene.

„În acest context deosebit de favorabil pentru activele cu risc putem observa că indicele BET mai are încă de recuperat circa 30% până la maximele sale istorice. Cum investitorii sunt angrenaţi într-o adevărată ‘goană după randamente’ la nivel global nu cred că va mai trece mult timp până să fie observat acest potenţial foarte bun pe care l-a păstrat piaţa noastră”, este de părere Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville.

De evoluţia pozitivă a DJIA, investitorii români pot beneficia şi prin intermediul instrumentelor financiare derivate CFD, pe care Tradeville le oferă prin serviciul de tranzacţionare pe pieţe externe Startrade 360.

Tradeville, lider de piaţa in online trading, a fost prima companie din România care a dezvoltat o platformă de tranzacţionare online, ceea ce a consacrat-o ca fiind singurul intermediar care, în ultimii zece ani, şi-a menţinut poziţia de lider în clasamentul Sibex şi locul în top zece al intermediarilor de retail de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...