Samsung Galaxy S4 dezamăgeşte de pe acum – Va fi realizat tot din plastic

Chiar dacă nu a fost lansat, cel mai nou terminal al Samsung îşi dezamăgeşte deja clienţii mai pretenţioşi.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 11:22
Samsung Galaxy S4 dezamăgeşte de pe acum - Va fi realizat tot din plastic

Mai concret, în pofida faptului că existau zvonuri conform cărora Samsung Galaxy S4 va fi realizat, ca şi modelele precedente, doar din plastic, majoritatea clienţilor  sperau că totuşi sud-coreenii vor lua exemplul HTC şi vor veni cu o carcasă din aluminiu.

Această informaţie este oficială, declaraţia fiind făcută chiar de unul dintre directorii Samsung, Y.H. Lee, anunţă CNET. Conform reprezentatului companiei, plasticul nu este doar mai ieftin, ci şi mai uşor de produs spre deosebire de alte materiale mai rezistente.

„Atunci când Samsung decide ce materiale să folosească nu ia în calcul doar partea estetică şi calitatea device-urilor. Compania încearcă să evalueze şi cât de repede şi de eficient poate fi produs acel gadget, ţinând cont de faptul că vorbim de un volum foarte mare de terminale”, a explicat Lee.

Într-o perioadă în care HTC a trecut la aluminiu, iar finlandezii de la Nokia la policarbonat, marea întrebare în acest caz este dacă decizia Samsung de a rămâne la plastic va afecta în vreun fel vânzările mult aşteptatului Galaxy S4.

 

Ce se ştie până acum despre viitorul Samsung Galaxy S IV

Compania sud-coreeană Samsung va lansa Galaxy S IV pe 14 martie, la New York.

Lansarea va fi prima din SUA pentru un model Galaxy în ultimii trei ani, a declarat un purtător de cuvânt, şi vine în contextul unei ofensive publicitare a companiei pe piaţa americană, inclusiv prin ironii la adresa fanilor Apple.

Lista specificaţiilor tehnice cunoscute până acum

Dacă Samsung Galaxy SIII nu a adus prea multe noutăţi în comparaţie cu modelul precedent, Galaxy SIV este o adevărată evoluţie pe piaţa mondială de smartphone-uri.

Terminalul va fi dotat cu un procesor quad-core de 2 Ghz, o memorie RAM de 2 GB şi un ecran Super AMOLED PLUS de 5 inci Full HD, care îţi va permite rularea de clipuri şi aplicaţii de cea mai înaltă calitate grafică.

S IV vine cu o cameră impresonantă de 13 megapixeli, iar faţă de modele precedente, noul smartphone va integra inclusiv un buton care să îţi permită folosirea mult mai rapidă a acestei funcţii.

O evoluţie semnificativă este mărimea bateriei care a crescut de la 2.100 mAh la Samsung Galaxy S III la 3.100 mAh la noul model, baterie pe care în general o regăsim la tablete de 7 inci si care i-ar da noului device o autonomie de funcţionare continuă de minim 10 ore şi o autonomie de funcţionare în regim normal de până la 72 de ore.

Samsung a prezentat primul Galaxy S în 2010 în SUA, urmat de Galaxy S II în Spania în 2011 şi Galaxy S III în Marea Britanie anul trecut.

Citeşte şi: Războiul smartphone-urilor – Cine vor fi rivalii direcţi ai Samsung Galaxy S4 FOTO

Te-ar mai putea interesa și
Șefa BCE Christine Lagarde: Stagflație a fost în anii ’70 și nu este ceea ce se întâmplă acum în Europa
Șefa BCE Christine Lagarde: Stagflație a fost în anii ’70 și nu este ceea ce se întâmplă acum în Europa
Economia zonei euro nu se confruntă cu stagflaţie, chiar dacă se intensifică riscurile la adresa inflaţiei şi a creşterii, a afirmat joi preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine......
Gazprom anunță un avans al profitului în 2025, în contextul aprecierii rublei
Gazprom anunță un avans al profitului în 2025, în contextul aprecierii rublei
Grupul rus Gazprom a anunţat joi că profitul net a crescut 7% în 2025, la 1.300 de miliarde de ruble (17,3 miliarde de ...
Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie. În România, șomajul a urcat până la 6,1% – Eurostat
Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie. În România, șomajul a urcat până la 6,1% – Eurostat
Rata şomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie, de la 6,3% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană ...
Nou record de trafic la Aeroportul din Brașov. A depășit pragul lunar de 50.000 de pasageri
Nou record de trafic la Aeroportul din Brașov. A depășit pragul lunar de 50.000 de pasageri
Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav a înregistrat în luna aprilie 2026 un trafic de peste 50.000 de pasageri, anunță ...