Raiffeisen vrea activele Volksbanken Leasing

Austriecii de la Raiffeissen Zentralbank (RZB) ar putea să cumpere leasingul Volksbanken AG, ca parte a contribuţiei sale la bailout-ul acestei bănci, potrivit oficialilor băncii, citaţi de Reuters.
Economica.net - vin, 08 mart. 2013, 13:19
Raiffeisen vrea activele Volksbanken Leasing

Statul austriac a preluat în aprilie 2012 o cotă de 43% din acţiunile Volksbanken, acordând astfel un nou ajutor băncii, operaţiune ce a costat contribuabilii austrieci mai mult de un miliard de euro.

Acţionarii VB au contribuit şi ei la capitalizarea băncii, iar RZB, proprietarul Raiffeisen Bank International (care deţine Raiffeisen Bank România) urmează să o facă.

Negocierile se concentrează pe „o serie de active, inclusiv VB Leasing”, a declarat un purtător de cuvânt al RZB, potrivit Reuters.

Restructurarea Volksbanken agreată cu statul austriac şi cu Uniunea Europeană presupune vânzarea cotei de 51% deţinută la Volksbank România până în 2015 şi a cotei de 50% deţinută la Volksbanken Leasing International până în 2014, companie prezentă şi pe piaţa din România cu VB Leasing România.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...