Nica: Stabilirea salariilor managerilor companiilor de stat se va face după model polonez

Ordonanţa de Guvern privind stabilirea salariilor managerilor companiilor de stat se va modifica după modelul polonez, în care un astfel de conducător nu poate încasa mai mult decât echivalentul a şase salarii medii pe ramură, a anunţat, vineri, la Galaţi, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.
Economica.net - vin, 08 mart. 2013, 14:58
Nica: Stabilirea salariilor managerilor companiilor de stat se va face după model polonez

Potrivit acestuia, decizia a apărut după ce, recent, s-a făcut public salariul managerului Companiei de stat Poşta Română, un salariu care ‘este în afara aşteptării care există în privinţa salariului unui manager al unei companii de stat, fie ea şi foarte mare’.

Potrivit ministrului Dan Nica, OG nr. 109, adoptată de Guvernul Boc, nu permitea ordonatorului principal de credit – în cazul Poştei Române, Ministerul pentru Societatea Informaţională – să stabilească salariul managerului, drepturile salariale ale acestuia fiind stabilite de managerii privaţi.

După modificarea OG nr. 109, după modelul polonez, propus de Dan Nica premierului Victor Ponta, salariul directorului Poştei Române nu va putea fi mai mare decât suma rezultată din înmulţirea cu şase a salariului mediu pe ramură, care este de 1.801 lei.

Demnitarul a adăugat că deja a solicitat Fondului Proprietatea să fie de acord cu o convocare AGA a Poştei Române, în care să se aplice modificările OG nr.109, care vor fi adoptate de Guvern în viitor.

‘Decizia anunţată de primul-ministru Victor Ponta în Guvern a fost aceea de a solicita ministrului Finanţelor şi ministrului delegat pentru buget să discute cu Fondul Monetar Internaţional şi să vină cu modificare de urgenţă a OG nr. 109, dată de Guvernul Boc. Această OG stabileşte că nivelurile de salarizare sunt stabilite în afara deciziei administrative a ordinatorului principal de credite, adică a ministrului, ci de managerii privaţi angajaţi, membri ai consiliului de administraţie. Aceştia decid funcţie de propriile dorinţe care este nivelul de salarizare şi ideea a fost aceea să introducem o limitare. Şi ca să nu existe un factor subiectiv am propus primului-ministru modelul polonez”, a spus ministrul pentru Societatea Informaţională.

Potrivit acestuia, în acest model, salariul maxim este limitat pentru orice manager în această guvernanţă corporatistă la maxim de şase ori salariul mediu pe ramură.

„Am semnat ieri (joi – n.r.) o adresă către Fondul Proprietatea să fie de acord cu convocarea AGA pe această temă, intuind că va fi adoptat foarte rapid un act legislativ pe aceste subiect. În cazul Poştei Române, salariul mediu pe ramură este 1.801 lei, deci salariul pe 2013 nu ar trebui să depăşească de 6 ori 1.801 lei. Această măsură se va aplica imediat după ce se adoptă modificarea legislativă şi după şedinţa AGA – aştept răspunsul de la Fondul Proprietatea pentru data şedinţei”, a menţionat Nica.

Ministrul pentru Societatea Informaţională a precizat că acum directorul Poştei are un salariu care variază între 5 şi 10.000 euro.

„Asta era limita care fusese discutată, dar ce se stabilise în CA şi aceste limite erau în afara aşteptării pe care le are o piaţă în privinţa salarizării unui manager al unei companii de stat, chiar dacă această companie este foarte mare şi cu multe responsabilităţi. La noi am lăsat un subiect care ţine de decizia a şapte manageri privaţi care decid ei, iar tu, ca ministru, nu ai posibilitatea să intervii. Dar, dacă se introduce această prevedere, cei şapte pot să discute salariul, dar fără să depăşească limita maximă stabilită’, a conchis Dan Nica.

În calitatea sa de vicepreşedinte al PSD şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi, Dan Nica a participat, vineri, la Galaţi, la Conferinţa Municipală a PSD Galaţi în cadrul căreia s-a ales noua structură de conducere.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va face analizele de laborator din programul de monitorizare a alimentelor în România
Bulgaria va face analizele de laborator din programul de monitorizare a alimentelor în România
Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară din România va prelua o serie importantă de analize de laborator din cadrul programului oficial de monitorizare din Republica Bulgaria, în......
Două noi săli de clasă, renovate pentru elevii claselor pregătitoare din Alba și Giurgiu, cu ajutorul dm și P&G
Două noi săli de clasă, renovate pentru elevii claselor pregătitoare din Alba și Giurgiu, cu ajutorul dm și P&G
dm România și P&G continuă parteneriatul lor pentru renovarea unor săli de clasă destinate elevilor claselor pregătitoare ...
VIDEO Catedrala Neamului – Noi progrese la pictarea paraclisului subteran. Se lucrează la icoana Pantocrator
VIDEO Catedrala Neamului – Noi progrese la pictarea paraclisului subteran. Se lucrează la icoana Pantocrator
Lucrările de pictură la paraclisul subteran al Catedralei Naţionale au ajuns în cea de-a doua etapă, în prezent fiind ...
DECIZIE Dan Air a oprit toate zborurile: ultimatumul primit de la ROMATSA și ziua decisivă în instanță
DECIZIE Dan Air a oprit toate zborurile: ultimatumul primit de la ROMATSA și ziua decisivă în instanță
Dan Air a oprit operarea tuturor zborurilor pentru protecția pasagerilor, iar vânzările sunt suspendate doar azi, în ...