Grecia clasifică tentativele de sinucidere ca accidente de muncă

Curtea Supremă din Grecia a decis că o tentativă de sinucidere poate fi considerată accident de muncă, iar o companie trebuie să plătească despăgubiri, dacă a exercitat presiune nejustificată asupra angajatului.
Economica.net - lun, 11 mart. 2013, 12:04
Grecia clasifică tentativele de sinucidere ca accidente de muncă

Astfel, instanţa supremă a hotărât că un producător de mezeluri din nordul Greciei trebuie să plătească unei foste angajate 60.000 de euro după ce aceasta a încercat să se sinucidă. Angajata şi-a tăiat venele la încheietura unei mâini în 2008, după ce a fost forţată să accepte o a doua slujbă, la o altă companie din cadrul grupului care deţinea fabrica unde lucra, potriivt portalului Greek Reporter.

Femeia a fost concediată la trei luni după ce a revenit din concediul medical acordat pentru recuperare după rana pe care şi-a provocat-o.

Numărul sinuciderilor este în creştere în Grecia, din cauza crizei economice foarte puternice prin care trece ţara de mai mulţi ani.

Potrivit analiştilor, rata în urcare a sinuciderilor are legătură cu tăierile de salarii şi pensii, precum şi cu majorările de taxe, care au împins sub pragul sărăciei tot mai mulţi oameni.

Grecia va înregistra în 2013 al şaselea an de contracţie economică, ca urmare a crizei din zona euro şi măsurilor dure de austeritate luate de autorităţi pentru a primi ajutor financiar extern.

Guvernul de la Atena a fost nevoit să recurgă la două pachete de împrumuturi externe, în total peste 200 de miliarde de euro, de la statele zonei euro şi FMI, după ce îndatorarea foarte ridicată a adus statul aproape de colaps financiar. Împrumuturile au fost condiţionate de măsuri de austeritate şi reforme.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...