Parlamentul Ungariei a aprobat modificarea Constituţiei, în pofida criticilor UE şi CoE

Parlamentul Ungariei a adoptat luni controversatul proiect de modificare a Constituţiei, în pofida criticilor formulate de opoziţie, de Consiliul Europei şi de Uniunea Europeană.
Economica.net - lun, 11 mart. 2013, 17:19
Parlamentul Ungariei a aprobat modificarea Constituţiei, în pofida criticilor UE şi CoE

Amendamentele, care limitează în principal competenţele Curţii Constituţionale, au fost adoptate cu 265 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 33 de abţineri, potrivit AFP.

Sâmbătă, Uniunea Europeană a atras atenţia Ungariei că planul de modificare a Constituţiei riscă să încalce principiile statului de drept, recomandând sesizarea Comisiei de la Veneţia.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, îi ceruse vineri premierului Viktor Orban, într-o conversaţie telefonică, să rezolve preocupările privind statul de drept, înaintea votului din Parlament. Criticii susţin că Guvernul conservator ungar încearcă, prin modificarea Constituţiei, să intensifice controlul asupra unor instituţii-cheie – Banca centrală, Curtea constituţională şi structurile care monitorizează mass-media. La originea iniţiativei se află partidul de guvernământ, Fidesz, care are o majoritate de două-treimi în Parlament.

Preşedintele Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, ceruse Ungariei să amâne votul pe tema amendamentelor constituţionale. Răspunzând criticilor, premierul Viktor Orban i-a trimis o scrisoare preşedintelui CE în care oferea asigurări că Ungaria va respecta valorile fundamentale europene. „Aş vrea să confirm angajamentul deplin al Guvernului şi Parlamentului Ungariei pentru respectarea normelor şi reglementărilor europene”, a scris Orban.

Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, îl îndemnase pe Viktor Orban ca, în contextul preocupărilor interne şi internaţionale, să ceară urgent avizul Comisiei de la Veneţia în privinţa amendamentelor constituţionale propuse.

Patru state UE – Germania, Olanda, Finlanda şi Danemarca – i-au cerut vineri preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, să propună un mecanism european de intervenţie împotriva ţărilor membre suspectate că încalcă principiile statului de drept şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...