Belgianul rămâne la Tarom. I-a fost aprobat planul de management

Consiliul de Administraţie al companiei Tarom a aprobat planul de management elaborat de conducerea executivă în şedinţa de ieri, 11 martie 2013.
Andrada Ghira - mar, 12 mart. 2013, 12:03
Belgianul rămâne la Tarom. I-a fost aprobat planul de management

Planul de management elaborat de noua conducere a operatorului naţional Tarom, care nu a fost aprobat luna trecută, a primit ieri, 11 martie, avizul Consiliului de Administraţie. Planul de management revizuit al noii conduceri trebuia aprobat pe 1 martie, însă preşedintele Consiliul de Administraţie, Dan Pascariu, a declarat săptămâna trecută că acest plan este în analiză.

“Realizarea planului de management a pornit de la analiza valorilor şi atuurilor companiei, care sunt numeroase şi care permit Tarom să devină o companie solidă şi sustenabilă financiar. Tarom este compania naţională a României şi deţine un brand puternic, valoros, cu o reputaţie foarte bună a profesioniştilor şi operaţiunilor sale, cu angajaţi extrem de capabili şi de loiali faţă de brand, cu o cotă de piaţă importantă în România, cu management profesionist. În plus, Tarom este o companie cu active foarte valoroase şi fără datorii”, a declarat Christian Heinzmann, Director General Executiv al companiei.

Principalele măsuri care vor fi implementate imediat se referă, printre altele, la creşterea productivităţii, eficientizarea structurii organizaţionale, armonizarea flotei şi ajustarea capacităţii la cererea existentă pe piaţă, introducerea unui sistem automat de yield management, care va permite utilizarea unui mecanism mult mai eficient de stabilire a preţurilor, creşterea vânzărilor pe site-ul propriu.

CITEŞTE ŞI Tarom vrea să iasă din Sky Team şi IATA şi să-şi ia avioane Mitsubishi

Va fi restructurată reţeaua de rute, se va mări eficienţa achiziţiilor, va fi introdusă o nouă procedură de alimentare cu combustibil pentru economisirea costurilor şi vor fi închise agenţiile externe cu sediul în oraş, compania continuând să fie reprezentată în aeroporturi. În oraşele unde vor fi închise birourile din centru, activităţile de vânzare vor fi preluate de agenţi generali de vânzări.

CITEŞTE ŞI Scheletele din dulapul Tarom. Ce a găsit managerul privat la compania aeriană naţională

„Misiunea noastră este să redevenim liderul incontestabil al pieţei de transport aerian din România şi din regiune. Toate priorităţile noastre sunt centrate pe nevoile clienţilor, astfel că vom introduce noi rute, vom creşte gradul de confort la bord, vom deveni mai flexibili în relaţia cu clienţii noştri prin oferirea de noi servicii şi facilităţi, oferind concomitent aceleaşi standarde de înaltă siguranţă cu care Tarom şi-a obişnuit pasagerii”, a adăugat Dan Pascariu, Preşedintele Consiliului de Administraţie Tarom.

Planul de management dezvoltat de conducerea executivă a pornit de la planul de administrare al companiei şi vizează o serie de acţiuni prin care compania aeriană va îmbunătăţi rezultatul contabil în medie cu 100 milioane de lei în fiecare an, ţintind obţinerea de profit începând cu anul 2015.

În paralel cu implementarea măsurilor menţionate, vor fi analizate mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare mai eficientă a forţei de muncă ultracalificate pe care o deţine compania.

Managementul va analiza transformarea anumitor departamente în centre de profit sau chiar unităţi independente, vor fi maximizate beneficiile aduse de apartenenţa companiei la SkyTeam, vor fi introduse noi sisteme şi platforme IT şi va fi analizată posibilitatea utilizării la nivel maxim a activelor imobiliare (clădiri şi terenuri) care se află în proprietatea companiei. Toate aceste măsuri se vor baza pe o analiză economică profundă, având ca unic scop maximizarea profitului şi creşterea stabilităţii financiare a companiei, respectând in acelasi timp toate standardele de siguranţă aplicabile în industrie şi având în centru necesităţile clienţilor companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski dezvăluie că Trump face presiuni asupra Ucrainei și Rusiei să încheie războiul până în luna iunie
Zelenski dezvăluie că Trump face presiuni asupra Ucrainei și Rusiei să încheie războiul până în luna iunie
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că administraţia preşedintelui american Donald Trump doreşte ca Ucraina şi Rusia să găsească o soluţie pentru a pune capăt războiului......
Situație neobișnuită creată de compania turcă Gulemak, care a contestat contractul de extindere a Magistralei 4 de metrou, deși nici măcar nu a participat la licitație
Situație neobișnuită creată de compania turcă Gulemak, care a contestat contractul de extindere a Magistralei 4 de metrou, ...
Proiectul magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresu înregistrează o evoluție juridică neașteptată. Constructorul ...
Turnul Bisericii Reformate din Cehu Silvaniei s-a prăbușit din cauza degradării accelerate, care a depășit orice estimare tehnică
Turnul Bisericii Reformate din Cehu Silvaniei s-a prăbușit din cauza degradării accelerate, care a depășit orice estimare ...
Turnul Bisericii Reformate din Cehu Silvaniei, județul Sălaj, s-a prăbuşit marţi seara, la capătul a patru zile de ...
Poliția italiană anchetează un posibil sabotaj asupra rețelei feroviare, comis chiar în prima zi a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Corina
Poliția italiană anchetează un posibil sabotaj asupra rețelei feroviare, comis chiar în prima zi a Jocurilor Olimpice ...
Poliţia italiană anchetează un posibil sabotaj după ce cablurile electrice de alimentare a reţelei feroviare au fost ...