Noi reguli pentru despăgubirea rapidă a consumatorilor din UE, aprobate de Parlamentul European

Cumpărătorii din UE vor avea acces mai ușor la medieri rapide, ieftine și imparțiale în disputele cu vânzătorii de bunuri și prestatorii de servicii, datorită unor noi reguli aprobate de Parlamentul European, cu scopul de a fi evitate procesele lungi şi costisitoare.
Economica.net - mar, 12 mart. 2013, 19:48
Noi reguli pentru despăgubirea rapidă a consumatorilor din UE, aprobate de Parlamentul European

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Parlamentul European (PE), noile reguli, care vizează rezolvarea alternativă a disputelor (ADR) și rezolvarea online a acestora (ODR), au ca scop creșterea utilizării schemelor ADR în UE, oferind consumatorilor o modalitate rapidă, ieftină și informală de a rezolva disputele cu vânzătorii, în loc să recurgă la procese lungi.

Multe state UE, arată sursa citată, au deja scheme ADR, dar lipsa unor standarde comune, acoperirea defectuoasă și supraaglomerarea fac dificilă accesarea acestora de către cumpărători.

Noua directivă cere statelor membre să se asigure că există scheme ADR pentru toate sectoarele de activitate și are prevederi referitoare la imparțialitatea mediatorilor, precizează PE.

Concret, cumpărătorii vor putea utiliza noile reglementări pentru a cere despăgubiri pentru plângeri formulate în afara tribunalelor referitoare la orice bunuri sau servicii, indiferent dacă au fost achiziționate online, în magazin, local sau în străinătate. PE a stabilit că medierea ar trebui să fie gratuită pentru cumpărători sau să aibă un tarif fix. În general, orice dispută ar trebui să fie rezolvată în 90 de zile, prevede reglementarea.

„Directiva ADR este câștigătoare și pentru vânzători și pentru cumpărători. Un mecanism transeuropean, ieftin și rapid de despăgubire va reduce costurile consumatorilor cu miliarde de euro pe an și va încuraja comerțul electronic transfrontalier, ceea ce reprezintă un stimul crucial pentru creșterea pieței unice din Europa”, a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, Louis Grech.

Reglementarea ODR, pentru a contribui la rezolvarea disputelor privind bunurile și serviciile vândute online, atribuie Comisiei Europene puterea de a crea o „platformă online” pentru ODR, în toate limbile UE, se mai precizează în comunicat.

Această platformă, accesibilă prin intermediul portalul Europa Ta, va oferi cumpărătorilor un formular standard pentru plângeri, ușor de folosit, care va putea fi completat în limba maternă.

Platforma ODR, explică sursa citată, va trimite cumpărătorii la cea mai apropiată schemă ADR potrivită pentru plângerea lor. Fiecare pas al procedurii de plângere va putea fi efectuat online, iar informațiile vor fi protejate de regulile UE de protecția a datelor și a vieții private. Ajutorul ODR va fi disponibil pentru orice dispută privind vânzările online, indiferent de localizarea vânzătorului în UE.

Directiva ADR și Regulamentul ODR vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea lor în Jurnalul Oficial. Directiva ADR trebuie să se aplice în toate statele membre în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare, iar platforma ODR va fi disponibilă imediat după aceea, potrivit PE.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă. ...
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă masiv
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă ...
Poză la minut a Sistemului Energetic Național: producția de energie electrică a centralelor eoliene și fotovoltaice ...