Publicaţia The New York Times îşi relansează site-ul

Publicaţia americană The New York Times a anunţat că vrea să îşi relanseze site-ul nytimes.com şi a dezvăluit, marţi, un prototip al noii sale pagini de internet, pe care l-a supus dezbaterii publice, informează AFP.
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 12:24
Publicaţia The New York Times îşi relansează site-ul

Într-un comunicat de presă, cotidianul american a anunţat că vrea să îşi îmbunătăţească site-ul, iar modificările care urmează să fie aduse nytimes.com vor fi „majore”.

Site-ul The New York Times urmează să fie relansat în acest an.

Printre schimbările vizibile în site-ul „prototip” al cotidianului se remarcă un nou mod de prezentare a articolelor, care permite integrarea de fotografii, înregistrări video şi alte elemente interactive, astfel încât să fie îmbunătăţită experienţa internauţilor care navighează prin conţinutul online al The New York Times.

The New York Times solicită „feedback” din partea utilizatorilor cu privire la modificările pe care vrea să le aducă site-ului său. Astfel, versiunea „beta” a site-ului a fost dezvăluită marţi angajaţilor publicaţiei, iar în următoarele săptămâni un grup de utilizatori externi va avea acces la acest prototip şi va putea face comentarii.

Prin această iniţiativă, cotidianul The York Times face eforturi să se adapteze la nevoile create de consumul presei pe internet, în defavoarea lecturării publicaţiilor tipărite.

În ianuarie, presa americană a scris că Donald Trump vrea să cumpere The New York Times, în acest sens având loc mai multe întâlniri în care magnatul american ar fi negociat preluarea publicaţiei de la familia Sulzberger.

The New York Times (NYT) este un cotidian american, înfiinţat la New York în 1851, an de când publicaţia a apărut fără întrerupere.

Grupul de presă Times Co. a anunţat, în ianuarie 2010, că va introduce la începutul anului 2011 o taxă pentru cei care doresc să acceseze conţinuturile publicate pe nytimes.com.

Publicaţia New York Times a introdus, pe 29 martie 2011, plata pentru conţinutul online pentru cititorii din întreaga lume, după ce a testat formula în Canada începând cu 17 martie 2011.

În martie 2012, The New York Times Company a decis să limiteze accesul gratuit la 10 articole pe lună de pe NYTimes.com, după ce, timp de un an, userii site-ului publicaţiei au avut acces la un număr de 20 de articole gratuite pe lună.

The New York Times Company este o companie internaţională de media, care în 2011 a înregistrat venituri de 2,3 miliarde de dolari. Compania deţine, printre altele, titulurile The New York Times, the International Herald Tribune, The Boston Globe, NYTimes.com, BostonGlobe.com, Boston.com.

Preşedintele The New York Times Company este Arthur Ochs Sulzberger Jr., a cărui familie deţine controlul publicaţiei The New York Times din 1896.

Te-ar mai putea interesa și
Românii care închiriază spații către firme comerciale nu pot beneficia de bonificația de 3% acordată celor care achită taxele către stat la timp
Românii care închiriază spații către firme comerciale nu pot beneficia de bonificația de 3% acordată celor care achită ...
Guvernul a introdus prin cel de-al treilea pachet fiscal (OUG 8/2026) o bonificație de 3% din impozitul pe venit pentru românii care realizează venituri din activități independente, chirii și......
UE caută opţiuni pe termen scurt pentru reducerea preţurilor la energie
UE caută opţiuni pe termen scurt pentru reducerea preţurilor la energie
Uniunea Europeană va discuta opţiuni pe termen scurt pentru reducerea preţurilor la energie în următorii ani, înainte ...
28 de zboruri anulate vineri ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu – date CNAB 6 martie 2026
28 de zboruri anulate vineri ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu – date CNAB 6 martie 2026
Un număr de 28 curse către sau dinspre Israel, Qatar, Iordania, Egipt, Liban şi Dubai sunt anulate vineri, ca urmare a ...
Investiţii de peste 4 miliarde de euro prin finanţările cu ajutor de stat acordate în 2025 – date MF
Investiţii de peste 4 miliarde de euro prin finanţările cu ajutor de stat acordate în 2025 – date MF
Ministerul Finanţelor a acordat până la sfârşitul anului 2025 finanţări prin ajutor de stat în valoare de 1,85 miliarde ...