Băncile naţionale preferă tot mai mult aurul în defavoarea dolarului şi a euro

Băncile centrale ale ţărilor din toată lumea  îşi re-echiliberază structura rezervelor internaţionale şi îşi reduc proporţiile de dolari şi euro în favoarea aurului, potrivit unui raport al World Gold Council (WGC).
Adrian N. Ionescu - mie, 20 mart. 2013, 22:03
Băncile naţionale preferă tot mai mult aurul în defavoarea dolarului şi a euro

„Analiza optimizării portofoliilor arată că aurul este una dintre cele mai atractive alternative pentru diversificarea rezervelor, datorită absenţei riscului de credit şi a avantajului unei pieţe lichide“, se spune în raportul  „Strategiile de diversificare ale băncilor centrale“, al World Gold Council (WGC).

Participanţii la pieţele financiare sunt în primul rând interesaţi ca, atunci când se implică într-o tranzacţie, contra-partea să fie capabilă să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Astfel definit, riscul de credit este mai scăzut pe piaţa aurului decât pe pieţele financiare.

Astfel că rezervele internaţionale ale băncilor centrale ale lumii au crescut de şase ori în ultimii 12 ani, până la echivalentul a 12 trilioane de dolari, în 2012.

Proporţia rezervelor internaţionale păstrate chiar în dolari SUA a scăzut de la 62% în anul 2000, la 54% din  totalul rezervelor internaţionale ale băncilor centrale ale lumii în 2012.

Aurul şi-a conservat ponderea de 13%, dar „primele semne ale diversificării în favoarea aurului deja au început să se arate (…)“. Chiar dacă, în ultimii 12 ani, ponderea monedei europene a ocupat tot mai mult din cea a dolarului, ajungând de la 16% la 22%, „începând din 2010, băncile centrale au devenit cumpărătoare nete de aur“, potrivit raportului WGC.

Tendinţa reducerii alocării rezervelor în dolari şi euro se va accentua, potrivit WGC. În anul 2000 suma alocărilor în dolari şi euro era de 78%, în 2012 de 74% şi estimările WGC o coboară spre 65%.

În schimb, băncile centrale au cumpărat în 2012 cu peste 500 de tone de aur mai mult decât au vândut, după ce, cuun an în urmă, achiziţiile nete depăşeau 400 de tone, iar în 2010erau sub 100 de tone.

Băncile centrale au la dispoziţie o piaţă mondială a aurului dezvoltată şi lichidă, cu tranzacţii de peste 3,2 trilioane de dolari, potrivit raportului WGC.

Tot aurul din lume

Aurul extras deja ar încăpea într-un cub cu latura de 20 de metri.

Cea mai mare parte a cererii de aur de anul trecut din toată lumea (47% din 4.405 tone), a fost absorbită de investiţiile de dragul profitului, sau măcar pentru conservarea averii.

Cererea de aur pentru bijuterii a scăzut la 43%, în vreme ce media pe ultimii 5 ani este încă favorabilă bijuteriilor: 49%.

World Gold Council (WGC)  este o asociaţie ai căror 23 de membri sunt cele mai mari corporaţii miniere aurifere, care acoperă 60% din producţia globală.

Te-ar mai putea interesa și
IMPACT Developer & Contractor încheie anul 2025 cu venituri de 331 de milioane de lei și un profit net de 82,5 milioane lei, în creștere cu 34% față de 2024
IMPACT Developer & Contractor încheie anul 2025 cu venituri de 331 de milioane de lei și un profit net de 82,5 milioane ...
Compania imobiliară IMPACT Developer & Contractor (BVB:IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, raportează o creștere cu 34% a profitului net consolidat al grupului......
Patria Bank raportează că profitul său din 2025 a crescut cu 53%
Patria Bank raportează că profitul său din 2025 a crescut cu 53%
Patria Bank (BVB: PBK) a încheiat anul 2025 cu un profit net de 50,2 milioane de lei, în creștere cu 53% față de anul ...
Compania de IT Bento raportează venituri din exploatare de 56,3 milioane de lei în 2025, semnificativ ma scăzut față de cel realizat în 2024
Compania de IT Bento raportează venituri din exploatare de 56,3 milioane de lei în 2025, semnificativ ma scăzut față ...
2B Intelligent Soft S.A. (Bento, BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea ...
EVERGENT Investments raportează pentru 2025 un rezultat net de 387,39 de milioane de lei, în creștere cu 43,5% față de 2024
EVERGENT Investments raportează pentru 2025 un rezultat net de 387,39 de milioane de lei, în creștere cu 43,5% față ...
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, fostul SIF Moldova, raportează un rezultat net ...