Parlamentul cipriot amână votul privind taxa pe depozite

Parlamentul cipriot a amânat de luni pentru marţi votul asupra taxei pe depozitele bancare, impusă de zona euro în schimbul unui pachet de ajutor financiar, iar instituţiile de credit din Cipru ar putea rămâne închise mai multe zile pentru a se evitata o retragere masivă de lichidităţi, potrivit AFP
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 13:39
Parlamentul cipriot amână votul privind taxa pe depozite

Ţările din zona euro au convenit, sâmbătă, un pachet de împrumuturi externe de 10 miliarde de euro pentru Cipru, însă fondurile sunt condiţionate de introducerea unei taxe pe depozitele bancare, prin care guvernul de la Nicosia să obţină circa 5,8 miliarde de euro.

Creditorii externi au avansat o taxă de 6,7% pentru conturile cu mai puţin de 100.000 de euro şi 9,9% pentru cele care depăşesc acest nivel.

În prezent au loc discuţii pentru modificarea treptelor de taxare, astfel încât să fie protejate în mai mare măsură persoanele cu depozite mici.

„Modul în care Cipru îşi organizează finanţarea contribuţiei este decizia guvernului cipriot”, a declarat luni Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarului german, Angela Merkel.

În contextul discuţiilor privind nivelurile de taxare, parlamentul a amânat din nou votul, pentru marţi după-amiază. Votul a fost iniţial planificat pentru duminică.

Băncile ar trebui să rămână închise timp de mai multe zile, pentru a se evita retragerea masivă a banilor, notează AFP. Băncile din Cipru şi Grecia sunt închise luni datorită unei sărbători.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...