Primul pas în tăierea subvenţiilor: Energia „verde”, chemată la raport de două ori mai des

Un ordin al ANRE înjumătăţeşte perioada la care se face o monitorizarea a pieţei de energie regenerabilă pentru a se vedea dacă există sau nu supracompensare pe unele categorii de producători. Astfel, se creează şi cadrul legal pentru o ajustare a schemei - suport pentru industria regenerabilelor, după cum a anunţat recent chiar ministrul Energiei, Constantin Niţă
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 21:58
Primul pas în tăierea subvenţiilor: Energia „verde”, chemată la raport de două ori mai des

Industria energiilor regenerabile nu va mai fi monitorizată o dată pe an de către ANRE, ci o dată la fiecare jumătate de an, conform unui ordin cu putere de lege emis de reglementator. Se creează, astfel, cadrul legal ca subvenţia acordată de statul român (şi, în final, de fiecare consumator) să fie ajustată din a doua parte a acestui an aşa cum a şi afirmat recent ministru Energiei Constatin Niţă.

Potrivit legii, monitorizarea sectorului de producţie de energie din surse regenerabile se făcea, până în prezent, la fiecare 12 luni. Dacă se consideră că există supracompensare pe unul dintre domeniile eolian, fotovoltaic, micrhidro sau biomasă, atunci se ajustează corespunzător numărul de certificate verzi primite de producători.

La un seminar pe teme de energie desfăşurat în această lună, ministrul Energiei a precizat că „4% din scumpirea anunţată de 10% a facturii la energia electrică din acest an va veni numai din impactul mecanismului de susţinere a energiei regenerabile prin certificatele verzi. Concluzia o trageţi dumneavoastră”. În presă, s-a scris că ajustarea schemei suport s-a putea face încă de la 1 iunie acest an, prin înjumătăţirea numărului de certificate verzi pe eolian şi fotovoltaic, dar şi prin reducerea valorii maxime unui certificat verde de la 54 de euro la 30 de euro.

Preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ, spune, pentru ECONOMICA.NET, că, din datele pe care le deţine, există supracompensare evidentă pe fotovoltaic, nu şi pe eolian. Totuşi, o ajustare şi pe acest domeniu este foarte probabilă având în vedere că s-a ieftinit foarte mult costul echipamentelor instalate.

“Trebuie să avem cadrul legal pentru a efectua o monitorizare semestrială a industriei regenerabilelor şi a acţiona în consecinţă asupra schemei suport. Foarte mulţi actori din domeniu ar beneficia de supracompensare, la cum s-au ieftinit echipamentele instalate”, a precizat Havrileţ.

Potrivit acestuia, o aventuală ajustare s-ar face doar la numărul de certificate primite de producător, nu şi la valoarea lor, care estre reglată de piaţă.

Producţia de energie curată este „subvenţionată” în România prin sistemul certificatelor verzi,cei mai recompensaţi fiind producătorii de energie eoliană şi fotovoltaică. Potrivit legii, o centrală eoliană primeşte de la stat 2 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem iar una solară 6 certificate verzi. O microhidrocentrală primeşte trei certificate verzi, la fel ca şi o centrală pe biomasă. Preţul unui  asemenea certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 de euro şi 57 de euro.

Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României sprijină producţia de energie verde.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: PNL va părăsi sala în timpul unui eventual vot de învestire a Guvernului Veştea. Ce propune președintele PNL
Bolojan: PNL va părăsi sala în timpul unui eventual vot de învestire a Guvernului Veştea. Ce propune președintele PNL
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, duminică, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că grupurile parlamentare ale PNL vor părăsi sala în cazul unui vot de învestire a......
Iranul ar putea semna o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară
Iranul ar putea semna o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat că Teheranul ar putea fi pregătit să semneze o declaraţie scrisă conform ...
Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă până când armistiţiul din Liban nu va fi respectat şi sancţiunile petroliere nu vor fi relaxate, anunță Iranul
Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă până când armistiţiul din Liban nu va fi respectat şi sancţiunile petroliere ...
Agenţia iraniană de presă Tasnim a relatat duminică, citând o sursă apropiată echipei de negociere, că Iranul nu ...
Ce miniștri vor face parte din noul posibil Guvern Veștea
Ce miniștri vor face parte din noul posibil Guvern Veștea
Alina Gorghiu, deputatul PNL căruia i s-a cerut demisia din partid și care îl susține pe premierul desemnat Adrian Veștea, ...