Guvernul va da 104 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la metroul de Drumul Taberei

Metrorex va primi săptămâna viitoare, prin Ordonanţă de Urgenţă, o sumă de 104 milioane lei, din Fondul pentru Mediu, pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 de Metrou, lucrări oprite de circa trei săptămâni, a declarat marţi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care a inspectat şantierul lucrării.
Economica.net - mar, 19 mart. 2013, 12:25
Guvernul va da 104 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la metroul de Drumul Taberei

„Vom aloca 104 milioane lei săptămâna viitoare prin Ordonanţă de Urgenţă astfel încât să continuăm lucrările, iar la rectificarea din iunie vom mai aloca 250 milioane lei astfel încât în iunie scuturile care lucrează în subteran să poată pleca către staţiile Orizont şi Favorit”, a spus Ministrul Transporturilor.

Reprezentanţii Metrorex au subliniat că în luna martie a anului viitor vor fi gata lucrările de structură la Magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor, însă este necesară demararea studiilor de fezabilitate pentru staţii şi asigurarea reţelelor de comunicaţie.

„Pentru aceste studii trebuie să facem studii de fezabilitate astfel încât să le putem finanţa prin fonduri europene în perioada 2014 – 2020”, a explicat ministrul Transporturilor.

Lucrările la Magistrala 5 sunt întrerupte de circa 3 săptămâni deoarece fondurile alocate proiectului au fost terminate, având în vedere că Metrorex a primit în acest an 205 milioane lei, atât pentru Magistrala 5, cât şi pentru Magistrala 6 şi introducerea de lifturi în staţii, sume care au fost deja cheltuite.

Ministrul a declarat recent că termenele pentru darea în funcţiune a acestui tronson vor fi respectate deşi lucrările de structură trebuiau finalizate în luna aprilie a acestui an pe tronsonul Drumul Taberei – Eroilor.

”Pentru tronsonul Râul Doamnei-Haşdeu termenul de finalizare este 2015, pentru tronsonul Haşdeu-Iancului – 2017, iar în cazul tronsonului Iancului-Pantelimon lucrările vor fi terminate în anul 2019′, a afirmat ministrul Transporturilor.

Suma totală a proiectului de metrou Drumul Taberei – Eroilor – Universitate este de 1.292.960.000 euro, din care 465.000.000 euro sunt împrumut de la BEI, restul – 827.969.000 euro – componenta locală se va asigura anual de la bugetul de stat, prin includerea acestor sume în bugetul SC Metrorex, prin bugetul Ministerului Transporturilor, care va avea obligaţia de a asigura, cu prioritate, resursele financiare necesare implementării proiectului pe toată durata acestuia, cu încadrarea în limitele alocate anual de la bugetul de stat. Reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime totală de 70 de kilometri, structurată pe patru magistrale, 51 de staţii şi trei depouri.

Deşi acoperă doar 3,7% din lungimea întregii reţele de transport public a Capitalei, metroul preia, în medie, între 20 şi 25 la sută din volumul total de călători care utilizează mijloacele de transport în comun.

Te-ar mai putea interesa și
Încep negocierile dintre Mexic şi SUA pentru revizuirea acordului lor comercial
Încep negocierile dintre Mexic şi SUA pentru revizuirea acordului lor comercial
Mexicul şi Statele Unite au început oficial miercuri la Ciudad de Mexico negocierile pentru revizuirea Acordului Nord-American de Liber Schimb (USMCA), care se desfăşoară sub presiunea......
Alegeri Armenia – Trump anunţă că îl susţine „total” pe premierul Paşinian la parlamentarele din 7 iunie
Alegeri Armenia – Trump anunţă că îl susţine „total” pe premierul Paşinian la parlamentarele din ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că îl susţine pe premierul Nikol Paşinian pentru alegerile legislative ...
Alconor PetFood în centrul dialogului internațional al industriei pet la Interzoo 2026 (P)
Alconor PetFood în centrul dialogului internațional al industriei pet la Interzoo 2026 (P)
În perioada 12–15 mai 2026, Nürnberg (Germania) a găzduit o nouă ediție a Interzoo, cel mai important târg internațional ...
Bolojan acuză situația catastrofală a absorbției banilor europeni pentru proiectele energetice ale companiilor de stat: CE Oltenia 10%, Transelectrica 4%, Elcen zero. “Nu mai putem continua așa”
Bolojan acuză situația catastrofală a absorbției banilor europeni pentru proiectele energetice ale companiilor de stat: ...
Ilie Bolojan a vorbit, într-o postare pe facebook, despre rezultatele catastrofale ale companiilor energetice de stat în ...