Chiriaşii RA-APPS nu au prioritate la licitaţiile de vânzare, dar pot negocia în lipsă de ofertanţi

Actualii chiriaşi ai RA-APPS nu vor avea prioritate la achiziţionarea imobilelor aflate în administrarea regiei, dar va putea fi iniţiată o negociere cu aceştia, însă la acelaşi preţ, dacă la primul pas al licitaţiei pentru vânzarea imobilului nu se prezintă nimeni, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 20 mart. 2013, 20:12
Chiriaşii RA-APPS nu au prioritate la licitaţiile de vânzare, dar pot negocia în lipsă de ofertanţi

„Nu există prioritate pentru cei care au contract, dar dacă la primul pas de licitare nu se prezintă nimeni, atunci se poate negocia cu cel care are contract, dar la același preț”, a spus Ponta la RTV.

Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa care modifică regimul şi condiţiile de ocupare a imobilelor aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat.

Şeful Executivului a arătat că, în baza ordonanţei adoptate de Guvern, în patrimoniul statului nu va mai fi păstrată nicio vilă, cu excepţia celor de protocol de la Neptun, Sinaia, Scroviştea și Covasna, destinate președintelui, prim-ministrului, liderilor Parlamentului şi invitaților străini.

Pentru cazarea demnitarilor, RA-APPS va păstra un singur bloc, de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti, cu 65 de apartamente rezervate miniştrilor şi secretarilor de stat. Miniştrii vor părăsi locuinţa în 15 zile de la terminarea mandatului, iar secretarii de stat vor putea ocupa apartamentul pentru maximum trei luni de la momentul în care vin în București. Premierul a arătat în acelaşi timp că în bugetele ministerelor sunt bugetate alocaţii lunare de 1.500 lei pentru chiria secretarilor de stat.

Restul celor aproximativ 700 de active, cu excepţia sediilor de ambasade, vor fi scoase la vânzare, iar locuinţele cu caracter social vor fi transferate primăriei.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a declarat că în vilele RA-APPS vor sta doar miniştrii şi secretarii de stat care sunt din provincie, iar acest lucru va fi permis numai pentru o perioadă maximum trei luni. În acest interval de cel mult trei luni, miniştrii şi secretarii de stat trebuie să-şi găsească o locuinţă, afirma Ponta.

Ponta a mai precizat atunci că Guvernul va încerca să vândă toate celelalte active RA-APPS, actualii chiriaşi având posibilitatea să le cumpere.

„Fie şi le vor cumpăra, dacă le cumpără altcineva, vor fi evacuaţi, dar pot să le cumpere. Pe mine mă interesează să le vindem şi să avem încasări”, a adăugat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Stare de urgenţă în Moldova – Guvernul de la Chişinău propune declararea stării de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic
Stare de urgenţă în Moldova – Guvernul de la Chişinău propune declararea stării de urgenţă în sectoarele energetic ...
Stare de urgenţă - Guvernul Republicii Moldova va propune Parlamentului de la Chişinău declararea stării de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic, la nivel naţional, pentru o......
Gigantul american Carlyle nu-și explică de ce administrația Trump blochează preluarea activelor Lukoil din Europa, inlusiv a rafinărei Petrotel, pe fondul crizei acute de carburanți. “Active orfane”, care “se degradează”
Gigantul american Carlyle nu-și explică de ce administrația Trump blochează preluarea activelor Lukoil din Europa, inlusiv ...
O tranzacție prin care activitatea petrolieră internațională a Lukoil, în valoare de 20 de miliarde de dolari, ar fi ...
El Nino schimbă istoria meteorologiei. Episodul 2026 a egalat deja recordul istoric de intensitate
El Nino schimbă istoria meteorologiei. Episodul 2026 a egalat deja recordul istoric de intensitate
El Nino a egalat un record de intensitate, a declarat luni pentru AFP unul dintre specialiştii în domeniu, folosind unul ...
Protecționismul global costă scump Europa: Furnizorii feroviarí pierd afaceri de 97 miliarde de euro anual – studiu Bain & Co
Protecționismul global costă scump Europa: Furnizorii feroviarí pierd afaceri de 97 miliarde de euro anual – studiu ...
Furnizorii europeni de echipamente și material rulant ratează anual oportunități comerciale evaluate la 97 de miliarde ...