Medvedev: Democraţia rusă va putea fi judecată peste 100 de ani

Premierul rus Dmitri Medvedev estimează că democraţia în Rusia se va putea judeca abia peste 100 de ani, având în vedere moştenirea epocii sovietice, care s-a încheiat doar cu doua decenii în urmă, relatează AFP şi Interfax.
Economica.net - J, 21 mart. 2013, 12:20
Medvedev: Democraţia rusă va putea fi judecată peste 100 de ani

‘Noi facem doar primii paşi în dezvoltarea sistemului nostru politic şi a instituţiilor democratice în ţara noastră, şi nu putem fi judecaţi după etaloanele cele mai înalte’, a declarat Medvedev, într-un interviu pentru media europene, postat pe site-ul guvernului de la Moscova.

‘Se poate face aceasta: dacă, de exemplu, vor exista probleme peste o sută de ani, atunci probabil va însemna că în cursul acestor ani au existat lucruri care nu au fost făcute’, a adăugat şeful executivului rus, amintind că atât în epoca ţarilor, cât şi în cea sovietică, ‘nu a existat niciun fel de democraţie’ în Rusia.

Premierul rus a recunoscut că în această privinţă nu vede nicio altă cale posibilă: ‘Nu suntem cu nimic mai diferiţi decât celelalte ţări europene, nu vedem o altă cale de democraţie care să se poată baza pe abordări specifice Rusiei’, a declarat el.

‘Dar democraţia şi sistemul politic trebuie de asemenea să aibă un caracter naţional în fiecare ţară’, a remarcat cu toate acestea şeful executivului rus.

Organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch (HRW) a estimat în raportul său anual prezentat la începutul lunii februarie că 2012 a fost ‘anul cel mai prost pentru drepturile omului din toată istoria recentă a Rusiei’ după prăbuşirea URSS în 1991.

Opoziţia şi ONG-urile din Rusia nu încetează să denunţe încălcările mari la libertăţile fundamentale după revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în mai anul trecut. Acesta din urmă a estimat, la rândul său, la sfârşitul lunii februarie că, în 2012, nu au existat ‘probleme speciale în privinţa drepturilor omului’.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...