5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 22.03.2013

Cine este Horia Culcescu, cel mai bogat fermier din România, Beţe puse în roţile executorilor judecătoreşti, dar si Un tractorist bun câştigă 1.000 de euro. Citeste pe larg revista presei interne din 22 martie. 
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 07:05
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 22.03.2013

ZF: „Un tractorist bun câştigă 1.000 de euro”. Monika Puiu, managing partner al distribuitorului de utilaje agricole NHR Agropartners, care vinde în România tractoarele şi combinele produse de italienii de la New Holland, a declarat că un tractorist bun angajat într-o fermă industrială a ajuns să câştige şi 1.000 euro/lună.

„Clienţii mei (fermierii – n.red.) plătesc şi 1.000 de euro pe lună pentru un tractorist, pentru unul bun care nu fură motorină, spre exemplu. Sunt unii fermieri care vor să plă­tească un tractorist cu 1.000 lei/ lună şi îi dau pe mână un utilaj care poate fi stricat iar o repa­raţie la tractor poate costa şi 10.000-15.000 de euro”, a spus Monika Puiu la ZF Live. În luna octombrie a anului trecut salariul mediu net din agricultură era de 1.132 lei/lună (254 euro/lună), acesta fiind cu o pătrime mai mic decât salariul mediu net.

EVZ: Beţe puse în roţile executorilor judecătoreşti. Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești cere modificarea unor prevederi din Noul Cod de Procedură Civilă care generează proceduri „greoaie și formaliste.
Executorii judecătoreşti sunt nemulţumiţi de unele prevederi ale Noului Cod de Procedură Civilă şi au propus deja autorităţilor o serie de modificări. Organismul reprezentantiv al breslei, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJR), a trimis un proiect de modificare încă dinaintea intrării în vigoare a noului cod. Conducerea Uniunii arată că prevederile actului normativ mai mult îngreunează procedura de executare silită decât o simplifică.

Agrointel.ro: Cine este Horia Culcescu, cel mai bogat fermier din România. Horia Culcescu este cunoscut ca fiind cel mai mare producător de conserve din legume şi fructe din România și, cu o avere de 180-200 de milioane de euro, este cel mai înstărit om de afaceri din agricultură. Ilfoveanul este în fruntea clasamentului realizat de AgroIntel și revista Capital: Top 50 cei mai bogați fermieri.

Culcescu este de profesie inginer agronom şi ani la rând a fost prezent cu o avere considerabilă în Topul 300 al milionarilor români. Are afaceri în agricultură, viticultură, dar si în domeniul imobiliar. Culcescu deţine nu mai puţin de 230 de hectare de sere şi 1.200 de hectare de vie. Legăturile cu Gigi Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua, au iscat în presă o serie de controverse legate de modul de finanţare a afacerilor lui Horia Culcescu.

Adevarul: Cine pierde şi cine câştigă din isteria laptelui contaminat cu aflatoxină. Fermierii sunt forţaţi, la negocieri, să ieftinească laptele, procesatorii trebuie să aştepte până se calmează piaţa, consumatorii sunt derutaţi, iar la Ministerul Agriculturii şi la Autoritatea Sanitar-Veterinară cad capete.După descoperirea, la începutul lunii martie, a aflatoxinei peste limitele admise în laptele colectat de la o fermă, pe piaţa de profil s-au reaprins conflicte mai vechi, dar s-au creat şi tensiuni noi din care, la prima vedere, nimeni nu pierde şi nimeni nu câştigă. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa. În fiecare primăvară, între crescătorii de bovine (producători de lapte) şi fabricile de lactate (procesatori) se renegociază preţurile de achiziţie, astfel că piaţa se tensionează într-un mod să-i spunem natural.

Capital: Încă o achiziție marca Gabriel Comănescu: vaporul numărul zece. Ieri, GSP Offshore (Grup Servicii Petroliere SA), deținută de magnatul Gabriel Valentin Comănescu, a anunțat preluarea vaporului AHTS Normand Mjolne (TBN GSP Antares) de la Solstad Offshore ASA (SOFF).

Este cel de-al zecelea vapor din flota GSP, alături de cele șapte platforme petroliere și trei vapoare pentru construcții și reparații, și al cincelea vapor specializat în tractări platforme petroliere gen AHT. AHTS a fost construit în Ulstein Yard, Norvegia, în 1985 ca o navă multifuncțională, cu două camere independente pentru motoare (tribord și babord), care să permită utilizarea lor separată în caz de accident major.

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...