Ion Sandu (ANM): Zona de sud-est a României va fi sub secetă în iulie şi august

Zona de sud-est a României se va afla sub secetă în lunile iulie şi august, potrivit prognozei în ceea ce priveşte rezerva de umiditate din solul agricol, a declarat, vineri, în cadrul unui forum de specialitate, Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 10:04
Ion Sandu (ANM): Zona de sud-est a României va fi sub secetă în iulie şi august

‘În ceea ce priveşte prognoza valabilă în următoarele şase luni, la capitolul anul agricol 2013, în acest an se observă că avem temperaturi mai mari decât perioada respectivă a anului precedent. Referitor la precipitaţii, în 2011-2012, cantităţile erau mult mai mici decât în acest an. Practic, în luna martie vor fi precipitaţii mai mari decât normele climatologice, iar rezerva de umiditate la data de 18 martie, în mare parte din ţară, arată că avem aprovizionare optimă comparativ cu anul trecut’, a spus Sandu.

Oficialul ANM a punctat, totodată, estimările de precipitaţii prognozate până în luna august, caracteristice fiecărei luni în parte.

‘Ca estimări de precipitaţii, în aprilie acestea vor fi, dacă nu peste normele climatologice, cel puţin egale cu acestea. În mai, vor fi cantităţi mari de precipitaţii, iar în iunie acestea vor fi cel puţin egale cu normele climatologice. Deja din luna iulie cantităţile de precipitaţii vor fi mult sub normele climatologice. În august, prognoza arată mult mai rău şi îmi doresc să nu se realizeze pentru că dacă producţia de grâu va fi bună din punct de vedere al rezervei de umiditate, pentru porumb şi celelalte culturi vor fi probleme. Concluzia este că prognozele actuale şi rezerva de umiditate pentru lunile iulie şi august, trebuie să ne aşteptăm ca toată zona de sud-est a ţării să fie sub secetă. Ne dorim să nu se realizeze, dar după cum au evoluat lucrurile în ultimi ani se pare că vom avea o secetă la fel de puternică ca în anul anterior’, a subliniat Ion Sandu.

Acesta a precizat, totodată, că măsurătorile meteorologice se realizează în anumite condiţii standard, iar măsurarea temperaturii direct la nivelul asfaltului nu are nicio valoare.

‘Întreruperea măsurătorilor într-o ţară presupune alterarea prognozei. Măsurătorile meteorologice coordonate de Organizaţia Mondială de Meteorologie se fac în anumite condiţii standard pentru a compara temperatura de la Bucureşti cu cele din alte oraşe. Deci, nu poţi veni cu termometrul la Piaţa Unirii să măsori temperatura de la nivelul asfaltului, că nu are nicio valoare. Trebuie să analizăm criteriile comune pe baza studiilor climatologice din fiecare ţară atunci când vine vorba despre emiterea de Coduri. Personal, spun că în România se respectă criteriile atunci când se emite Cod Galben, Portocaliu sau Roşu’, a declarat Sandu.

Administraţia Naţională ‘Apele Române’ (ANAR) şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) organizează, vineri, la Bucureşti, forumul dedicat Zilei Mondiale a Apei şi Zilei Mondiale a Meteorologiei.

Evenimentul, realizat în colaborare cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Şişeşti’ (ASAS) şi Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă (GIEDD), îi va avea ca invitaţi, printre alţii, pe Rovana Plumb – ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Lucia Ana Varga – ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Liviu Dragnea – ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ion Iliescu – preşedinte al Fundaţia GIEDD.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...