Două trenuri InterCity vor deveni trenuri InterRegio

Două trenuri InterCity vor deveni trenuri InterRegio, începând cu data de 25 martie, pentru creşterea gradului de accesibilitate la călătoria cu trenul. Orarul şi staţiile de sosiri /plecări trenuri nu vor fi modificate, informează CFR Călători.
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 12:27
Două trenuri InterCity vor deveni trenuri InterRegio

Astfel, trenul IC 571, Bucureşti Nord – Galaţi, va circula ca tren IR 10571, iar trenul IC 574, Galaţi – Bucureşti Nord, va circula ca tren IR 10574. Tarifele la cele două trenuri se vor modifica după cum urmează: până la 24 martie 2013 la InterCity pentru clasa I -106,90 lei, iar cele la clasa a doua de 75,30 lei; din 25 martie, după transformarea în InterRegio, la clasa I de 86,10 lei, iar pentru clasa a doua de 58,20 lei. Preţurile conţin şi tariful de rezervare a locului.

Societatea de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...