Primăria Voluntari vrea să împrumute 70 mil. lei, pe 10 ani, pentru cofinanţarea unor proiecte POR

Primăria oraşului Voluntari, Ilfov, vrea să contracteze un credit de 70 milioane lei, pe 10 ani, pentru asigurarea cofinanţării unor obiective de investiţii de interes public din fonduri europene nerambursabile, derulate prin Programul Operaţional Regional (POR).
Economica.net - lun, 25 mart. 2013, 13:00
Primăria Voluntari vrea să împrumute 70 mil. lei, pe 10 ani, pentru cofinanţarea unor proiecte POR

Rambursarea creditului va fi asigurată de la bugetul local şi din alte surse, potrivit unui anunţ al primăriei.

Operaţiunea vizează asigurarea cofinanţării unor proiecte finanţate prin Programul Operational Regional 2007-2013, axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere”, domeniul major de intervenţie 1.1 – „Planuri integrate de dezvoltare urbană, sub-domeniul Centre urbane”.

Contractul va fi atribuit prin negociere, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...