Un tablou de Samuel Mützner evaluat la 29.000 de euro, scos la licitaţie joi, la Goldart

O licitaţie cu tablouri ce stau sub semnul impresionismului, printre care se numără şi "Căpiţă la Giverny", de Samuel Mützner, evaluat la 29.000 de euro, va avea loc joi, de la ora 19.00, în Capitală, fiind organizată de casa Goldart.
Economica.net - lun, 25 mart. 2013, 21:55
Un tablou de Samuel Mützner evaluat la 29.000 de euro, scos la licitaţie joi, la Goldart

Potrivit casei de licitaţii, evenimentul va avea loc la Hotel Marshal Garden din Capitală, iar valoarea totală estimată a lucrărilor propuse spre vânzare este de 68.300 de euro.

Lucrarea-vedetă a licitaţiei este „Căpiţă la Giverny”, de Samuel Mützner. Inspirată de Jean Monet, despre care autorul spune că a reprezentat pentru el „deschiderea drumului către lumină şi culoare”, pictura lui Mützner poartă amprenta maestrului său, fără a-şi pierde, însă, din originalitate. Prin „Căpiţă la Giverny”, Mützner demonstrează cu prisosinţă că a reuşit ceea ce şi-a propus, adică să devină un pictor al luminii, un virtuoz în ceea ce priveşte redarea plenitudinii acesteia.

Licitaţia de joi a casei Goldart reuneşte un lot foarte divers de lucrări, pe teme care vor încânta toate gusturile iubitorilor de frumos: flori, privelişti, personaje. Florile domină în naturile statice regrupate pe simeza actualei expoziţii, prin nume însemnate: Theodor Pallady, Nuni Dona, Casilda Miracovici, Paul Verona şi mulţi alţii.

Şi priveliştile, înfăţişate prin vederi panoramatice, poartă semnături importante, precum Samuel Mützner, Grigore Manea, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Vasile Grigore, Dimitrie Ghiaţă, C. Piliuţă. Pot fi admirate şi portrete, în lucrări semnate de Dan Hatmanu, Petre A. Bordenache, Ipolit Strâmbu, Ludovic Bassarab, precum şi de sculptorii Iosif Fekete şi Nică Petre.

Astfel, printre cele mai importante tablouri incluse în licitaţia de joi se află cele semnate de Samuel Mützner – „Căpiţă la Giverny” (preţ estimat 27.000 – 29.000 de euro), Theodor Pallady – „Flori în vas albastru” (preţ estimat 18.000 – 19.000 de euro), Samuel Mützner – „Lan de grâu” (preţ estimativ 4.000 – 5.000 de euro), Rudolf Schweitzer-Cumpăna – „Peisaj citadin” (preţ estimat 3.000 – 4.000 de euro), Iosif Iser – „La piaţă” (preţ estimat 4.600 – 4.800 de euro), Constantin Piliuţă – „Filozoful” (preţ estimat 2.700 – 3.000 de euro), Ipolit Strâmbulescu (Strâmbu) – „Lectură”, (preţ estimat: 2.800 – 3.500 de euro).

Lucrările pot fi văzute pe www.goldart.ro sau la Hotel Marshal Garden, miercuri, între orele 11.00 – 21.00, şi în ziua licitaţiei, joi, între orele 10.00 – 19.00.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...