Şeful Pentagonului a discutat despre apărarea antirachetă cu omologul său rus

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu l-a sunat luni pe omologul său american Chuck Hagel exprimându-şi "dorinţa de a continua discuţiile despre apărarea antirachetă" la nivel înalt, a anunţat Pentagonul, relatează AFP.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 08:03
Şeful Pentagonului a discutat despre apărarea antirachetă cu omologul său rus

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel „este de acord şi a reafirmat că aceasta constituie o parte importantă a relaţiilor americano-ruse”.

Discuţiile urmează să continue la nivel de adjuncţi ai miniştrilor, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little într-un comunicat.

Această convorbire intervine în contextul în care Pentagonul a anunţat restructurarea programului scutului antirachetă al NATO, menit să facă faţă unei ameninţări balistice iraniene, însă pe care Rusia îl vede ca pe o ameninţare la adresa securităţii sale.

Percepută de analişti de la Washington drept o deschidere faţă de Moscova, această decizie nu este nicidecum o „concesie pentru Rusia”, a declarat un adjunct al ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.

În discursul asupra stării naţiunii, în februarie, preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat, de asemenea, intenţia de a negocia cu Rusia o reducere suplimentară a arsenalului nuclear al celor două state, după adoptarea Tratatului START de dezarmare nucleară din 2010.

„Vom angaja negocieri cu Rusia în vederea reducerii suplimentare a arsenalelor noastre nucleare”, declara Obama.

După ratificarea Tratatului START (acronim în engleză pentru Tratatul privind reducerea armelor strategice), semnat la 8 aprilie 2010 de către preşedintele Obama şi omologul său rus Dimitri Medvedev, negocierile asupra dezarmării nucleare între cele două foste rivale în tmpul Războiului Rece au stagnat.

În cursul conversaţiei telefonice, Hagel şi Şoigu au discutat, de asemenea, despre situaţia din Afganistan, Coreea de Nord, Iran şi Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...