HTC One, noul smartphone care va intra în top-ul gadgeturilor anului VIDEO

Taiwanezii de la HTC vor lansa în curând pe piaţă un smartphone care va ridica brandul cu siguranţă în top 3 în lume pe acest segment. One este un smartphone cu carcasă din aluminiu care va ajunge cu siguranţă în categoria gadgeturilor anului 2013.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 22:15

Eu sunt posesor de Samsung Galaxy SIII şi iPhone 5, dar HTC One m-a făcut cu siguranţă să reanalizez opţiunile privind următorul smartphone pe care mi-l voi achiziţiona.

Dacă punem un Samsung Galaxy SIII, S 4 nu l-am văzut, dar materialul folosit este tot plastic, lângă un One, terminalele coreenilor cu siguranţă nu au cum să se ridice la nivelul smartphone-ului HTC la nivelul calităţii finisajelor. Dacă vom pune un One lângă iPhone 5 diferenţa nu este foarte mare având în vedere că terminalul Apple este realizat tot din aluminiu.

Un punct forte al noul HTC este cu siguranţă camera foto priniciaplă cu un sensor optic de 4MP care este capabilă să înregistreze clipuri video FullHD cu 30fps, dispunând şi de HDR. HTC One are implementat un nou tip de senzor optic intitulat Ultrapixels, care este mult mai mare în comparaţie cu un senzor obişnuit pentru un smartphone şi prezintă performanţe mult imbunătăţite în privinţa calităţii fotografiilor.

I-am testat camera în condiţii de luminozitate scăzută, iar rezultatul a fost remarcabil pentru un telefon. Senzorul cu ultrapixeli captează cu 300% mai multă lumină în comparaţie cu camerele foto obişnuite care se regăsesc pe smartphone-uri.

O altă noutate pe care o aduce HTC One este sunetul stereo, scos de difuzoarele de 93 db, şi trebuie să mărturisesc că nu am găsit un telefon al cărui suntei să aibă o calitate şi o claritate aşa  de mare. Dacă porneşti un clip şi nu vezi device-ul poţi spune cu uşurinţă că sunetul este scos de un televizor performant şi nu de la un smartphone.

HTC One este echipat cu un display Super LCD 3 de 4,7 inci cu rezoluţie FullHD şi o densitate a pixelilor de 469ppi care permite o vizualizare a conţiunutului afişat din toate unghiurile.

Terminalul este unul puternic pentru că vine dotat cu un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 600 cu o frecvenţă de 1.7 Ghz, un procesor grafic Adreno 320 şi o memorie RAM de 2 GB. La capitolul memorie internă noul HTC One vine în două variante, una de 32 GB şi alta de 64 GB.

Bateria este una de 2.300 de mAh, iar autonomia este buna la o utilizare rezonabila a device-ului.

Ce nu mi-a plăcut la HTC One este Blinkfeed, care îţi inserează ştiri de pe tot felul de site-uri partenere ale producătorului fără să îţi permită să inserezi tu feed-urile site-urilor care te interesează. Şi nici nu am găsit opţiunea care să îmi permit dezactivarea acestei aplicaţii.

Device-ul va fi disponibil în România din a doua jumătate a lunii aprilie, iar preţul estimat de noi este de aproximativ 3.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...