Acţiunile FP, Banca Transilvania, BRD şi Petrom au menţinut pe verde indicele general al Bursei

Indicele general al Bursei de la Bucureşti, BET-C, a încheiat ziua în creştere cu 1,03%, susţinut de evoluţia înregistrată de acţiunile Fondului Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV), BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN).
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 15:33
Acţiunile FP, Banca Transilvania, BRD şi Petrom au menţinut pe verde indicele general al Bursei

Acţiunile Băncii Transilvania şi BRD au urcat cu aproximativ 1,5% încă de la deschidere, când au fost realizate transferuri cu volume mai ridicate decât în ultimele şedinţe. Preţurile au stat pe verde până la mijlocul şedinţei. În a doua parte a zilei, creşterea acţiunilor Băncii Transilvania a încetinit la 0,6%, iar titlurile BRD au scăzut nesemnificativ sub nivelul de luni, iar volumele de tranzacţionare au fost reduse.

Titlurile BRD au urcat din nou cu peste 1% chiar în ultimele momente ale şedinţei.

Astfel, la închiderea pieţei principale, titlurile Băncii Transilvania erau în creştere cu 1,38%, la preţul de 1,47 lei, iar acţiunile BRD au fost cotate la 8,99 lei, cu 1,41% peste nivelul de luni. Cele două acţiuni au consemnat rulaje de 3,2 milioane lei şi, respectiv, de 2,4 milioane lei.

Unii brokeri cred că creşterile şi volumele ridicate înregistrate de cele două acţiuni în prima parte a zilei au fost determinate de unele ordine de cumpărare plasate cel mai probabil de unul sau doi investitori străini.

„Acţiunile Băncii Transilvania par să fi reprezentat şi astăzi ţinta răscumpărărilor făcute de bancă. Presiunea pe cumpărare pentru acţiunile Băncii Transilvania s-a manifestat pe toata durata şedinţei. În acelaşi timp, titlurile BRD au s-a resimţit o presiune la vânzare pe seama unui ordin de vânzare mai mare plasat la preţul de 9 lei/acţiune, iar o posibilitate este ca unul dintre SIF-uri să se afle în spatele acestui ordin”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Acţiunile Transgaz (TGN) şi OMV Petrom (SNP) au fost şi ele printre puţinele titluri tranzacţionate la preţuri în creştere, cu 1,45% şi, respectiv, cu 1,52%. Cu acţiunile Transgaz au fost realizate 50 de transferuri în valoare cumulată de 1 milion de lei, iar operaţiunile cu titlurile OMV Petrom au cumulat 2,1 milioane lei.

În acelaşi timp, titlurile Fondului Proprietatea au avansat cu 1,28%, la 0,631 lei, pe primul rulaj din piaţa principală, de 6,4 milioane lei.

Având în vedere ponderile ridicate pe care le au calcul indicilor şi faptul că majoritatea acţiunilor de la BVB au încheiat ziua la preţuri în scădere, titlurile celor cinci companii menţionate anterior au avut o influenţă vizibilă în evoluţia indicilor bursieri.

Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 1,27%, iar indicele BET-NG a urcat cu 1,22%. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

Indicele extins BET-XT s-a situat cu 0,57% peste nivelul de luni, iar indicele extins BET-BK a scăzut cu numai 0,11%. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de acţiuni româneşti, iar BET-BK reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,44%. Acţiunile a patru din cele cinci SIF-uri au consemnat scăderi cuprinse între 0,95% şi 2,09%, cel mai vizibil recul fiind înregistrat de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1).

„Acţiunile SIF Banat-Crişana au înregistrat un parcurs atipic de cel al celorlalte SIF-uri în preajma datei de referinţă. Abia miercuri este ultima zi în care se pot cumpăra acţiuni cu drept de vot în cadrul AGA din 23 aprilie”, a afirmat brokerul.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,9 milioane lei (8,1 milioane euro), valoare cu 77% peste rulajul de luni, de 20,1 milioane lei (4,5 milioane euro).

Aproape trei sferturi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (12,7 milioane lei, din care două deal-uri de 6,2 milioane lei), OMV Petrom (5,9 milioane lei, din care două deal-uri de 3,7 milioane lei), Banca Transilvania (3,3 milioane lei), BRD (2,4 milioane lei) şi SIF Banat-Crişana (2,2 milioane lei).

„Cred că în apropierea datelor AGA şi apoi a datelor de înregistrare vom vedea volume în creştere, în special pe acţiunile SIF-urilor. În lipsa unor evenimente externe nefavorabile, după datele la care vor avea loc adunările generale şi înainte de datele de înregistrare, cred că piaţa ar putea evolua pozitiv şi chiar să revină spre cotaţiile maxime din acest an”, a mai spus Tihon.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 256.000 de lei, valoare cu puţin peste rulajul şedinţei precedente, de 249.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,9%, în timp ce pieţele din Europa Centrală şi de Est evoluau incert.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...