Numeroase companii cipriote sunt blocate din cauza închiderii băncilor

Numeroase companii cipriote au probleme să funcţioneze normal, iar unele sunt practic blocate, în cea de-a 11-a zi de nefuncţionare a băncilor, în timp ce măsurile drastice aplicate celor mai mari două instituţii de credit destabilizează o economie deja fragilă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 19:41
Numeroase companii cipriote sunt blocate din cauza închiderii băncilor

Potrivit Camerei cipriote de comerţ, „numeroase întreprinderi sunt împinse în faliment” de închiderea prelungită a băncilor şi de limitarea circulaţiei capitalului prevăzută la redeschiderea instituţiilor financiare, pentru evitarea unor ieşiri masive.

„Operaţiunile cu restul lumii sunt blocate”, a spus Marios Tsiakkis, secretarul general al Camerei de Comerţ, el subliniind importanţa importurilor pentru mica insulă, care cumpără din străinătate carburanţi şi produse alimentare.

Parlamentul cipriot a aprobat vineri, în cadrul planului european de salvare a ţării, restricţiile asupra fluxului de capital, dar detaliile nu sunt cunoscute.

„Am un transport de legume care soseşte joi în port şi trebuie să găsesc 7.000 de euro pentru a le recupera”, a spus Andreas Agrotis, directorul celei mai mari companii de import-export de legume şi fructe din Cipru, Amalthis.

El a subliniat că alimentele vor fi blocate până va găsi lichidităţi, întrucât vămile şi companiile maritime, precum şi un număr tot mai mare de furnizori cer plata în numerar.

Importatorul de medicamente şi cosmetice Papellinas are aceleaşi îngrijorări.

„Afacerea ne merge foarte bine, dar trebuie să ştim care vor fi restricţiile impuse plăţilor către străinătate”, a subliniat Andreas Adamides, director financiar al companiei.

De asemenea, Athienitis, un supermarket cu preţuri ieftine din Nicosia, a cerut începând de joi clienţilor să facă plăţile în numerar.

Numeroşi clienţi corporatişti ai Laiki şi Bank of Cyprus, cele mai mari două bănci din Cipru, vor suferi pierderi importante din cauza planului de salvare a ţării.

„Este o condamnare la moarte pentru numeroase firme, în special pentru cele mici. Unele vor da faliment, iar altele îşi vor restrânge drastic activităţile”, a explicat un profesor de la Universitatea din Cipru.

El a arătat că măsurile de restructurare a băncilor vor afecta şi fondurile pentru cercetare ale Universităţii, finanţate de Uniunea Europeană.

Primăria Nicosiei, ale cărei fonduri sunt păstrate în mare parte la băncile Laiki şi Bank of Ciprus, a avertizat la rândul ei că taxarea conturilor sale va afecta financiar oraşul.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...