Două bombardiere „invizibile” de tip B-2 participă la manevrele SUA în Coreea de Sud

Două bombardiere americane ce nu pot fi detectate pe radar, de tip B-2, cu capacitate nucleară, au efectuat o misiune de antrenament joi în spaţiul aerian sud-coreean, în contextul unor tensiuni puternice cu regimul nord-coreean, a anunţat armata americană, relatează AFP.
Economica.net - J, 28 mart. 2013, 09:31
Două bombardiere

Cele două bombardiere de tip B-2 Spirit, pornite de la baza US Air Force Whiteman, în Missouri (centru), au lansat muniţie oarbă asupra unei ţinte de pe teritoriul sud-coreean, potrivit unui comunicat al forţelor americane staţionate în Coreea de Sud.

Acest zbor, care se înscrie în cadrul unor vaste exerciţii comune organizate anual de forţele armate americane şi sud-coreene, „demonstrează capacitatea Statelor Unite de a realiza fără întârziere şi fără restricţii lovituri de precizie la distanţă”, se arată în comunicat.

Anunţul ar urma să provoace o reacţie puternică din partea Phenianului, care a ameninţat deja Washingtonul cu lovituri pe teritoriul american, Insulele Guam sau Hawaii, ca ripostă la zboruri de antrenament cu bombardiere de tip B-52 în spaţiul aerian al Coreei de Sud.

Avionul de tip B-2, utilizat pentru prima dată în Serbia, în 1999, iar ulterior în Afganistan şi Libia, în 2011, „este un element important al capacităţii de disuasiune (…) a Statelor Unite în regiunea Asia-Pacific”, se precizează în comunicatul armatei americane.

Beneficiind de o autonomie de 11.000 de kilometri, avionul de tip B-2 este conceput pentru misiuni speciale de bombardare strategică, de la mare altitudine (până la 15.000 de metri), în spatele liniilor inamicului.

El poate transporta până la 18 tone de armament convenţional sau nuclear, ca de exemplu 16 bombe de 900 de kilograme ghidate prin satelit sau opt dintre teribilele bombe de tip GBU-37 „antibuncăr”.

De la începutul lui martie, când au fost adoptate noi sancţiuni ONU împotriva Phenianului, Coreea de Nord şi-a intensificat retorica belicoasă, ameninţând în mod regulat Seulul şi Washingtonul, aliatul acestuia, cu „lovituri militare” şi un „război total”.

Aceste sancţiuni ONU reprezintă un răspuns la testul nuclear efectuat pe 12 februarie de către nord-coreeni. Tensiunile din peninsulă s-au intensificat la începutul lui decembrie, în urma unei lansări cu succes a unei rachete cu rază lungă de acţiune de către Phenian, o acţiune interzisă de sancţiuni ONU adoptate anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de gaze a SUA va atinge un nou record în 2026, pentru al doilea an la rând
Producția de gaze a SUA va atinge un nou record în 2026, pentru al doilea an la rând
Producţia de gaze naturale a Statelor Unite este pe cale să atingă un nou record în 2026, pentru al doilea an consecutiv, pe fondul creşterii cererii mondiale de gaze naturale lichefiate (GNL)......
Gheorghe Piperea, anunţat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Gheorghe Piperea, anunţat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat, marţi seara, că europarlamentarul Gheorghe Piperea este candidatul ...
Orange, Vodafone sau Digi – ce furnizor înregistrează cele mai multe reclamații pentru facturi incorecte și defecțiuni tehnice
Orange, Vodafone sau Digi – ce furnizor înregistrează cele mai multe reclamații pentru facturi incorecte și defecțiuni ...
Românii au reclamat în ultimii cinci ani probleme cu serviciile de internet, de la întreruperi ale conexiunii până la ...
EXCLUSIV Încă un motiv să se scumpească benzina și motorina, cu „ajutor” rusesc. De ce cresc și cum se calculează prețurile asigurărilor de nave în Marea Neagră
EXCLUSIV Încă un motiv să se scumpească benzina și motorina, cu „ajutor” rusesc. De ce cresc și cum se ...
De aproximativ o lună și jumătate avem un motiv în plus pentru scumpirea benzinei și motorinei, dar și al alimentelor ...