Prima rundă de negocieri China-Japonia-Coreea de Sud pentru încheierea unui acord de comerţ liber

China, Japonia şi Coreea de Sud au încheiat joi prima lor rundă de negocieri vizând semnarea unui acord trilateral menit să faciliteze schimburile comerciale dintre cele trei economii asiatice ce reprezintă împreună 20% din PIB-ul mondial, scrie AFP.
Economica.net - J, 28 mart. 2013, 09:41
Prima rundă de negocieri China-Japonia-Coreea de Sud pentru încheierea unui acord de comerţ liber

Cele trei zile de discuţii organizate începând de marţi la Seul au avut în vedere fixarea cadrului, calendarului şi stabilirea unor viitoare negocieri de fond, scrie Agerpres.

Conform ministrului sud-coreean adjunct al comerţului, Choi Kyong-lim, aceste consultări inaugurale au permis ‘instaurarea încrederii între negociatorii din cele trei ţări, ceea ce ar putea juca un rol de preambul pentru viitoarele negocieri’.

Cele trei ţări au de câteva săptămâni noi lideri dornici să depăşească vechile dispute teritoriale ce le opun pentru a-şi liberaliza schimburile într-o conjunctură mondială dificilă. Relaţiile dintre Ţara Soarelui Răsare şi China sunt tensionate de scandalul privind apartenenţa unui arhipelag disputat din Marea Chinei de Est, în timp ce Tokyo şi Seul îşi revendică suveranitatea asupra unor insuliţe izolate aflate între ţările lor.

Proiectul de creare a unei zone de comerţ liber trilaterală se află pe masa negocierilor de aproape 15 ani, dar surse diplomatice subliniază că Beijingul, cel mai important partener comercial al Coreii de Sud şi al Japoniei, militează în prezent activ pentru implementarea sa pentru a răspunde influenţei crescânde a Washingtonului în regiune.

Statele Unite ale Americii reprezintă mai ales forţa motrice în cadrul negocierilor asupra Parteneriatului Transpacific /TPP/ ce vizează crearea celei mai mari zone de comerţ liber din lume, din Mexic până în Sultanatul Brunei. China, a doua putere economică mondială, nu este implicată în aceste negocieri, în timp ce Japonia, a treia economie a planetei, şi-a anunţat în martie intenţia de a se asocia proiectului. Discuţiile vor continua în China, apoi în Japonia.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...