Băncile cipriote vor fi deschise azi timp de şase ore, după care vor fi închise din nou până marţi

Băncile din Cipru, închise începând de pe 16 martie, vor lucra cu publicul joi, timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni, după care vor opri din nou activitatea vineri, în ajunul Paştelui pe rit Catolic, dar şi luni, 1 aprilie, de ziua naţională a ţării.
Economica.net - joi, 28 mart. 2013, 10:25
Băncile cipriote vor fi deschise azi timp de şase ore, după care vor fi închise din nou până marţi

Instituţiile de credit cipriote vor închise vineri, întrucât în SUA şi majoritatea statelor din Europa se sărbătoreşte Vinerea Mare, potrivit Bloomberg. De altfel, zilele de vineri şi de luni sunt declarată nebancare la nivelul zonei euro, întrucât sitemul Target2 de plăţi şi decontări va fi închis.

Luni se sărbătoreşte şi ziua naţională a Ciprului, care este liberă pentru sectorul bancar, potrivit unui plan pentru întreg anul, postat pe site-ul băncii centrale a ţării.

Programul de lucru joi este 12:00-18:00 (ora locală).

Băncile au încercat să se pregătească cât mai bine pentru reluarea activităţii, cu lichidităţi suficiente, dar şi cu forţe de securitate suplimentare la sucursale, pentru a face faţă unui număr mare de clienţi.

Deşi au luat în calcul un aflux mare de persoane care să încerce să-şi retragă bnii sau să protesteze din cauza pierderilor pentru deponenţi prevăzute în restructurarea sectorului bancar, situaţia era calmă la sucursalele băncilor cu numai câtva ore înainte de deschidere.

„În locul unei retrageri masive de bani din bănci, sunt jurnalişti care aleargă de la o sucursală la alta – iar vestea bună este că nu au găsit niciun semn de probleme”, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Eventuale retrageri masive au fost, probabil, descurajate şi de măsurile dure de control al capitalului impuse de stat.

Astfel, deponenţii la băncile din Cipru nu mai au voie să scoată din ţară mai mult de 3.000 euro în numerar la un drum în străinătate, iar tranzacţiile cu cardul de debit sau de credit în afara ţării au fost limitate la 5.000 euro de persoană pe lună, autorităţile susţinând că măsurile vor fi valabile timp de 7 zile.

Guvernul din Cipru a anunţat miercuri măsurile de control asupra circulaţiei capitalului, care limitează strict ieşirea banilor din ţară, dar afectează şi activitatea economică internă, prin suspendarea posibilităţii de a încasa cecuri în numerar, obligarea deţinătorilor de depozite la termen să nu se atingă de bani până la expirarea contractului şi introducerea unei proceduri de avizare pentru plata importurilor.

Ciprul a încheiat un acord de bailout de 10 miliarde euro cu guvernele din zona euro, FMI şi Banca Centrală Europeană, care presupune desfiinţarea Cyprus Popular Bank (Laiki), a doua mare bancă din ţară, şi transferarea activelor viabile şi a depozitelor de sub 100.000 euro la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă.

Deponenţii care deţin sume mari în conturile Laiki vor contribui la finanţarea programului de bailout. La Bank of Cyprus, deponenţii cu economii mai mari de 100.000 de euro vor contribui la recapitalizarea instituţiei, în funcţie de sumele necesare.

Te-ar mai putea interesa și
Metro continuă expansiunea cu noul concept LaDoiPași Extra, deși perioada de testare nu s-a încheiat. Câte magazine operează compania
Metro continuă expansiunea cu noul concept LaDoiPași Extra, deși perioada de testare nu s-a încheiat. Câte magazine ...
Retailerul german Metro continuă expansiunea sub sigla LaDoiPași Extra, un concept nou de magazin pe care îl testează din 2022 în Ilfov și București și despre care spune că este încă în......
S-au ieftinit gazele pentru populație. Cu ce prețuri au venit ultimele facturi
S-au ieftinit gazele pentru populație. Cu ce prețuri au venit ultimele facturi
Prețul gazelor naturale facturate de Engie, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru popualție, pentru consumul lunii ...
Imobiliare de miliarde de euro în România: ce portofolii s-au majorat în 2023
Imobiliare de miliarde de euro în România: ce portofolii s-au majorat în 2023
Peste 10 miliarde de euro este valoarea portofoliilor de malluri, birouri și depozite la finele lui 2023 deținute de șase ...
Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe perioada desfășurării Jocurilor Olimpice de la Paris (Video)
Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe perioada desfășurării ...
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate ...