ONU: Cel puţin 256 de copii au fost ucişi în Siria de trupele guvernamentale

Forţele de securitate siriene au comis "crime împotriva umanităţii" de la începutul protestelor antiguvernamentale în martie, afirmă un raport ONU, care adaugă că cel puţin 256 de copii au fost ucişi de trupele guvernamentale.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 07:28

Investigaţia efectuată de comisia internaţională independentă a ONU a descoperit exemple de execuţii sumare, arestări arbitrare, dispariţii forţate şi tortură, inclusiv violenţe sexuale şi abuzuri, unele dintre ele îndreptate împotriva copiilor, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

Raportul întocmit de cei trei membri ai comisiei ONU (brazilian, turc şi american) se bazează pe interviuri cu 223 de victime şi martori, accesul anchetatorilor fiind interzis în ţară, în pofida cererilor repetate. Numărul de 256 de copii ucişi până la 9 noiembrie este atribuit numai unor „surse credibile”.

Documentul de 39 de pagini include mărturii din partea unor dezertori din forţele de securitate, care au vorbit despre focuri trase la întâmplare asupra protestatarilor neînarmaţi şi despre lunetişti care vizează persoane ce vorbesc la megafoane sau folosesc telefoane mobile şi camere de filmat. Un dezertor a povestit că o fetiţă de doi ani a fost împuşcată de un ofiţer care a declarat că nu vrea ca aceasta să crească pentru a deveni protestatar.

Potrivit datelor ONU publicate luna aceasta, cel puţin 3.500 de persoane au fost ucise în Siria începând din martie. Regimul susţine însă că numai 600 de persoane au fost ucise, precizând că este vorba despre membri ai forţelor de securitate care au fost victimele „grupărilor armate teroriste”.

„Forţele statului au tras la întâmplare împotriva protestatarilor. Mulţi au fost împuşcaţi în partea superioară a corpului, inclusiv în cap”, precizează raportul. Dezertori au spus comisiei că au primit ordine să împuşte protestatari neînarmaţi fără avertisment. „În unele cazuri, comandanţii le ordonau însă protestatarilor să se disperseze şi îi avertizau înainte de a deschide focul”.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...