Ponta susţine iniţiativa de înlăturare a inechităţilor apărute la recalcularea pensiilor militare

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că susţine iniţiativa vicepremierului Gabriel Oprea de înlăturare a inechităţilor apărute la recalcularea pensiilor militare, în baza unui proiect de lege.
Economica.net - J, 28 mart. 2013, 21:12
Ponta susţine iniţiativa de înlăturare a inechităţilor apărute la recalcularea pensiilor militare

„Sigur că are susţinerea mea, pentru că, ştiţi, 90% din pensionarii militari au avut de câştigat în urma recalculării pensiilor militare, 10% au avut de pierdut. Şi pentru cei 10% trebuie să facem un act de dreptate. În primul rând, de recunoaştere a unor drepturi, că asta e important pentru ei şi după aceea, sigur, să găsim şi soluţia financiară. Cum o să reuşim să acoperim – nu am încă răspunsul astăzi, că dacă îl aveam îl anunţam eu, vă daţi seama”, a spus premierul, la RTV.

Situaţia pensiilor militare, elaborarea unei noi legi în domeniu şi modificarea legii Statutului Cadrelor Militare au fost principalele teme discutate, pe 5 martie, de vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi preşedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor (PSD), Ion Mocioalcă, cu o delegaţie a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ”Alexandru Ioan Cuza”.

”S-a convenit ca această problemă să fie soluţionată în două etape. În prima etapă, în regim de urgenţă, prezentarea şi aprobarea Legii în Parlament, pentru revenirea pensiilor diminuate în urma recalculării (revizuirii) la nivelul lunii decembrie 2010. Procesul de revizuire să continue până la 31.12.2013. În acelaşi act legislativ să se prevadă posibilitatea cumulului pensiei cu salariul ce-l poate obţine un pensionar militar în sectorul bugetar. În a doua etapă se prevede elaborarea unei noi legi a pensiilor militare de stat cu consultarea largă a structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. În acest sens, s-a convenit luarea în considerare a amendamentelor propuse Ministerului Apărării Naţionale de către ANCMRR în cursul anului 2012 şi cooptarea şefului Serviciului Juridic al Asociaţiei în echipa constituită pentru proiectul de lege”, potrivit unui comunicat al ANCMRR.

Te-ar mai putea interesa și
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunea Istanbul din Republica Turcia asupra faptului că......
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală ...
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor ...