Care este destinaţia turistică europeană a acestui an

Oraşul de pe două continente a fost votat destinaţia europeană a acestui an.
Andrada Ghira - vin, 29 mart. 2013, 10:50
Care este destinaţia turistică europeană a acestui an

Prezent pentru prima oară în competiţia organizată de o asociaţie non-profit, oraşul Istanbul a fost votat destinaţia europeană a anului 2013.

Pe cel de-al doilea loc se află Lisabona, iar locul trei este ocupat de Viena. Ocupantele celorlalte locuri sunt: Barcelona (4), Amsterdam (5), Madrid (6), La Valletta (7), Nisa (8), Milano (9) şi Stockholm (10).

Iniţiativa de a alege destinaţia europeană a acestui an vine din partea organizaţiei non-profit European Consumer Choice, cu sediul la Bruxelles.

Pentru jurizare s-au folosit datele Eurostat cu privire la turismul anual din mai multe oraşe europene. În final, specialiştii din domeniu selectează 20 de oraşe care candidează pentru titlul de cea mai bună destinaţie europeană. 

Apoi, cetăţenii europeni votează online oraşul preferat. După o perioadă de 21 de zile, oraşul care a strâns cele mai multe voturi primeşte distincţia de destinaţia europeană a anului. Oraşele care au mai primit acest titlu sunt Porto (2012), Copenhaga (2011) şi Lisabona (2010).

Citeşte mâine pe ECONOMICA.NET cât costă o vacanţă la Istanbul şi ce poţi vizita.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...