Ponta anunţă că îi va cere lui Barroso ţinte clare pe MCV: Nu pot atinge ţinte generale, în mişcare

Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care va solicita puncte şi ţinte concrete pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), asumate de CE, arătând că nu poate îndeplini "ţinte generale şi în mişcare".
Economica.net - vin, 29 mart. 2013, 11:33
Ponta anunţă că îi va cere lui Barroso ţinte clare pe MCV: Nu pot atinge ţinte generale, în mişcare

„Vineri, mi-am vizitat temporarul birou de la Ministerul Justiţiei şi intenţionez, într-o scrisoare pe care i-o voi adresa preşedintelui Comisiei Europene şi secretarului general, să încercăm să folosim un model care s-a dovedit eficient, chiar dacă la nivel de imagine sau politic am avut de pierdut, cu faimoasele 11 puncte din vară. Cei care vroiau să mă critice spuneau că am acceptat «dictatul Bruxelles-ului». Eu cred că şi pentru MCV dacă avem nişte puncte concrete şi ţinte clare pe care să le atingem, asumate de Comisia Europeană şi de Secretariatul General, în ceea ce mă priveşte există toată detemrinarea să le atingem”, a spus Ponta.

El a adăugat că nu poate atinge „ţinte generale şi în mişcare”.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...