Preşedinte Cipru: Nu avem intenţia de a părăsi zona euro

Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat vineri că Ciprul nu are intenţia de a părăsi zona euro, asigurând populaţia că situaţia este 'sub control' după programul de asistenţă convenit cu Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 29 mart. 2013, 12:10
Preşedinte Cipru: Nu avem intenţia de a părăsi zona euro

Declaraţiile preşedintelui vin la o zi după ce băncile cipriote şi-au redeschis porţile după aproape două săptămâni în care au fost închise în ideea de a evita panica în rândul deponenţilor.

‘Nu avem intenţia de a ieşi din zona euro’, a spus Nicos Anastasiades la o conferinţă a funcţionarilor publici. ‘În niciun caz nu vom face experimente cu viitorul ţării noastre’, a adăugat el.

În schimb, Anastasiades, care a fost numit în funcţie la începutul lunii, i-a criticat pe partenerii din zona euro acuzându-i că au impus ‘cereri fără precedent care au obligat Cipru să devină un experiment’.

Pentru prima dată de la debutul crizei datoriilor în Europa, deponenţii băncilor din Cipru au fost obligaţi să suporte o parte din costurile planului destinat menţinerii Ciprului pe linia de plutire.

‘Am evitat riscul intrării în incapacitate’, a apreciat Nicos Anastasiades. ‘În pofida tragediei, situaţia este ţinută sub control’, a adăugat Anastasiades.

Băncile cipriote şi-au reluat vineri dimineaţă programul obişnuit, dar se află în continuare sub un regim de restricţii severe în ceea ce priveşte mişcările de capital pentru a evita transferurile şi extragerile masive

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...