Directorul unei firme de transport din Sibiu a fost găsit spânzurat într-o pădure

Directorul tehnic al unei mari firme de transport din municipiul Sibiu a fost găsit spânzurat, în noaptea de luni spre marţi, într-o pădure de la marginea DN 1, în apropierea localităţii Veştem.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 08:47

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Sibiu, în noaptea de luni spre marţi un bărbat a fost găsit decedat în apropierea DN. Poliţiştii susţinând că nu există suspiciuni de omor, scrie Mediafax.

Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului l-a identificat pe B. Viorel (52 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu), în apropierea DN 1, la aproximativ 30 metri de partea carosabilă, spânzurat de un copac. Victima nu are urme vizibile de violenţă la examinarea sumară a corpului, doar urme specifice create la decesul prin spânzurare, nefiind suspiciuni de omor„, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş.

Surse oficiale au declarat că este vorba despre Viorel Belei, director tehnic al firmei de transport Transcom, care îi aparţine omului de afaceri Ilie Carabulea.

Cunoscuţii bărbatului spun că acesta nu avea nici probleme familiale şi nici probleme la serviciu.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...