Află care e oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume

Capitala Austriei, Viena, se află în fruntea clasamentului în privinţa calităţii vieţii pentru al doilea an consecutiv, iar Luxemburg este considerat oraşul cu cel mai înalt grad de securitate, potrivit studiului anual asupra calităţii vieţii realizat de oficiul de consultanţă francez Mercer.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 08:50

În primele 25 de oraşe clasate, jumătate sunt din Europa, Germania şi Elveţia având trei reprezentanţi în top zece. Zurich (Elveţia) şi Auckland (Australia) completează podiumul, urmate de Munchen (Germania) pe locul al patrulea, poziţia a cincea fiind ocupată de Dusseldorf şi Vancouver, relatează Agerpres.

La coada clasamentului apar oraşe marcate de „tulburări civile, niveluri ridicate ale criminalităţii şi aplicarea relativă a legii”, precizează Slagin Parakatil, principaul realizator al studiului, citat într-un comunicat. La nivel mondial Bagdad rămâne oraşul unde există cele mai dificile condiţii de trai din lume. Se mai regăsesc acolo Khartoum (Sudan), Port-au-Prince (Haiti), N’Djamena (Ciad), Bangui (Republica Centrafricană), oraşe situate, însă, înaintea Bagdadului.

Parisul a urcat patru locuri faţă de anul trecut, situându-se în acest an pe locul al 30-lea. Pentru prima oară, sondajul anual Mercer a întocmit şi un clasament în funcţie de criteriul „securităţii individuale”, bazat pe stabilitatea internă, nivelul criminalităţii, eficienţa aplicării legii şi relaţiile internaţionale ale ţării.

În această privinţă, Luxemburgul este cel mai sigur oraş, urmat de Berna (Elveţia), Helsinki (Finlanda) şi Zurich. Viena se află pe locul al cincilea, iar Bagdadul, din nou ultimul. În America de Nord, oraşele canadiene se află înaintea celor din Statele Unite. New York-ul, oraş de referinţă pentru sondajul Mercer, se află pe locul al 47-lea în privinţa calităţii vieţii şi pe al 68-lea din punct de vedere al siguranţei individuale, la egalitate cu Londra şi Madrid.

Studiul a luat în considerare 221 oraşe, în funcţie de 39 de elemente ale calităţii vieţii, vizând îndeosebi mediul politic, social şi economic, dar şi petrecerea timpului liber, condiţiile de locuit sau mediul (climă, catastrofe naturale).

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...