Cipru: Ginerele preşedintelui a scos din ţară 21 mil.euro înainte de închiderea băncilor – opoziţie

Unul dintre ginerii preşedintelui Ciprului, Nicos Anastasiades, a scos din ţară 21 de milioane de euro cu numai câteva zile înainte de închiderea băncilor, potrivit acuzaţiilor aduse de AKEL, cel mai mare partid de opoziţie şi al doilea după numărul de mandate în parlamentul de la Nicosia.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 08:32
Cipru: Ginerele preşedintelui a scos din ţară 21 mil.euro înainte de închiderea băncilor - opoziţie

Cotidianul oficial al partidului comunist AKEL, Haravgi, a scris că un ginere al lui Anastasides a transferat cele peste 20 de milioane de euro din Cipru la Londra cu câteva zile înainte ca guvernul să ajungă la un prim acord de ajutor extern cu statele zonei euro, iar băncile să fie închise pentru aproape două săptămâni, potrivit portalului Greek Reporter.

Fondurile au fost transferate de Loutsios & Sons, companie deţinută de ginerele preşedintelui, afirmă Haravgi, fără a preciza dacă acesta ar fi beneficiat de informaţii din interiorul guvernului.

De asemenea, partidul de opoziţie a acuzat un ministru că a transferat 300.000 de euro chiar înaintea acordului iniţial dintre Cipru şi zona euro, care prevedea o taxă pe depozite.

Acordul de ajutor din partea zonei euro a fost ulterior revizuit, iar taxa a fost înlocuită cu pierderi de până la 80% pentru deponenţii de la cele mai mari două instituţii de credit din ţară, Laiki şi Bank of Cyprus. Laiki urmează să fie închisă, iar Bank of Cyprus restructurată puternic la cererea creditorilor externi, care vor pune la dispoziţia Ciprului un pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro.

Băncile au fost închise începând de pe 15 martie, în contextul negocierilor dificile dintre Cipru şi zona euro, iar activitatea a fost reluată pe 28 martie, însă cu măsuri dure de control al capitalului, care permit transferul în străinătate doar a unor sume mici de bani.

AKEL a cerut extinderea unei anchete privind ştergerea de datorii ale unor politicieni importanţi pentru a include şi transferuri în străinătate ale unor persoane care ar fi ştiut din timp de planurile guvernului. Partidul a fost criticat în trecut din cauza averii dobândite inexplicabil de membri ai familiei fostului preşedinte comunist Demetris Christofias, în timpul mandatului acestuia din perioada 2008-2013.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...