BNR continuă să acorde băncilor sumele solicitate la licitaţia repo

Banca Naţională a României (BNR) va acorda şi luni băncilor sumele solicitate la licitaţia repo, pentru a cincea săptămână consecutiv, după ce în perioada octombrie - februarie banca centrală a limitat suma disponibilă pentru aceste operaţiuni.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 09:41
BNR continuă să acorde băncilor sumele solicitate la licitaţia repo

Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

Începând din 4 martie BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo. În următoarele două astfel de operaţiuni suma împrumutată de la BNR a scăzut semnificativ, la 2,304 miliarde lei şi, respectiv, la 247,4 milioane lei, pe fondul unei lichidităţi mai ridicate în piaţă.

Totuşi, săptămâna trecută sumele acordate de BNR prin repo au crescut din nou, băncile împrumutând 3,5 miliarde lei.

Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au crescut nesemnificativ, la 4,64% – 5,14% pe an, după ce vineri au fost la 4,63% – 5,13% pe an.

Banca centrală a reluat pe 8 octombrie 2012 limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo săptămânale au variat în perioda octombrie – febuarie între 4 miliarde lei şi 11 miliarde lei.

În acelaşi timp, sumele licitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,73 miliarde lei şi un record de 38,49 miliarde lei. Volumele ridicate solicitate de bănci nu reflectă fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauză că la licitaţiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...