Economia Turciei a crescut anul trecut cu 2,2%, după un avans de aproape 9% în 2011

Economia Turciei a crescut cu 2,2% anul trecut, mai puţin decât anticipau autorităţile, avansul reprezentând o încetinire puternică faţă de 8,8% în 2011, potrivit datelor publicate, luni, de institutul de statistică al ţării, citat de AFP.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 09:50

În trimestrul al patrulea, PIB a urcat cu 1,4%, după 1,6% în trimestrul al treilea, 2,9% în trimestrul al doilea şi 3,3% în primele trei luni ale anului.

Guvernul de la Ankara aştepta un avans economic de 3,2% pentru anul trecut.

„Este un succes că Turcia a crescut cu 2,2% în pofida recesiunii din economia globală, a agravării crizei din UE, a escaladării tensiunilor din regiune şi a preţurilor ridicate la ţiţei”, a declarat ministrul de Finanţe, Mehmet Simsek.

Institutul de Statistică a revizuit în urcare creşterea PIB pentru 2011, la 8,8%, de la 8,5% anunţat iniţial.

După doi ani de expansiune foarte puternică, 8,9% în 2010 şi 8,8% în 2011, Turcia a încercat să controleze o „aterizare lină” şi reorientarea către export a economiei. Avansul foarte puternic din cei doi ani a fost susţinut de cererea de consum internă, care a majorat însă deficitul comercial.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu pentru antreprenorii din România. Salvarea IMM-urilor din criză – E nevoie de un nou program IMM Invest, spune Jianu
Cod roşu pentru antreprenorii din România. Salvarea IMM-urilor din criză – E nevoie de un nou program IMM Invest, ...
Un program de tip IMM Invest ar trebui reanalizat, în condiţiile în care economia se confruntă cu o lipsă de cash-flow, iar rata de default a programului este de sub 2%, a declarat, marţi,......
Produs inedit la Lidl. Va fi pe rafturi doar trei zile
Produs inedit la Lidl. Va fi pe rafturi doar trei zile
În perioada 21-23 septembrie, Lidl aduce în magazinele din România un fruct inedit, de dimensiuni mici, cu un gust surprinzător: ...
Anunţ de la Hidroelectrica. Ce plan are gigantul, pentru populaţie, indiferent de ce proiecte de ordinul gigawaţilor sunt în România
Anunţ de la Hidroelectrica. Ce plan are gigantul, pentru populaţie, indiferent de ce proiecte de ordinul gigawaţilor sunt ...
HIDROELECTRICA - Bugetul de investiţii pentru acest an în proiecte energetice este de 1,4 miliarde de lei, aproape dublu ...
Ungaria continuă „conflictul” cu Ucraina şi în epoca post Viktor Orban. Anunţ de la Budapesta despre Iniţiativa pentru integrare carpatică „C8”
Ungaria continuă „conflictul” cu Ucraina şi în epoca post Viktor Orban. Anunţ de la Budapesta despre Iniţiativa ...
Ungaria nu doreşte să facă parte, în acest stadiu, din noul format de cooperare regională, denumit Iniţiativa pentru ...