Marfin Leasing vrea să-şi majoreze capitalul social cu până la 48,5 milioane euro

Marfin Leasing, controlată de Cyprus Popular Bank (Laiki), instituţie de credit care va fi lichidată, intenţionează să-şi majoreze capitalul social cu 48,5 milioane de euro, la aproape 48,7 milioane euro, printr-o emisiune de acţiuni noi care vor fi acordate spre subscriere acţionarilor.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 12:38
Marfin Leasing vrea să-şi majoreze capitalul social cu până la 48,5 milioane euro

Operaţiunea a fost aprobată de acţionari într-o adunare generală extraordinară la 7 martie.

În prezent, compania are un capital social de 779.000 lei (sub 200.000 euro).

Majorarea capitalului va fi efectuată prin emiterea de noi acţiuni cu o valoare nominală de 7,79 lei / titlu, care vor fi oferite spre subscriere, acţionarii existenţi beneficiind de dreptul de subscriere la majorare proporţional cu cota deţinută. Aceştia îşi vor putea exercita dreptul de preferinţă timp de o lună de la data publicării hotărârii acţionarilor în Monitorul Oficial, respectiv 28 martie.

Dupã această perioadă, acţiunile vor fi oferite spre subscriere acţionarilor existenţi care au participat la majorarea de capital, iar dacă niciunul dintre aceştia nu le cumpără, titlurile vor fi anulate.

Cipru a încheiat un acord cu zona euro şi FMI pentru împrumuturi de 10 miliarde euro şi care prevede pierderi pentru deponenţii cu peste 100.000 de euro de la cele mai mari două bănci ale ţării. Cyprus Popular Bank (Laiki) va fi închisă, iar depozitele de la cea mai mare bancă, Bank of Cyprus, vor înregistra pierderi în cadrul unui proces de restructurare.

Depozitele din Cipru sunt garantate, la fel ca şi în România şi restul UE, în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depăşesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 60%, potrivit ultimelor informaţii.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la finele săptămânii trecute că activele celor două bănci cu capital cipriot prezente în România reprezintă doar 1,3% din totalul activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin România, bancă controlată de Laiki, are depozitele integral garantate.

Bank of Cyprus deţine 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar românesc. Fiind o sucursală a unei bănci din Uniunea Europeană, garantarea depozitelor este asigurată prin schema de garantare din ţara de origine, respectiv Cipru.

Bank of Cyprus a anunţat luni că suspendă operaţiunile din România pentru o săptămână, începând de la 1 aprilie, potrivit deciziei Băncii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o soluţie de vânzare a sucursalei de la Bucureşti, însă clienţii pot retrage bani de la bancomate.

Te-ar mai putea interesa și
Gabriel Avramescu (prim-vicepreședinte ASF): Indicele BET a spart prag după prag. A crescut într-un singur an cu peste 80%, iar capitalizarea bursieră a urcat cu 68%
Gabriel Avramescu (prim-vicepreședinte ASF): Indicele BET a spart prag după prag. A crescut într-un singur an cu peste ...
Indicele BET a ajuns, într-un singur an, la un nivel de 36.000 de puncte cu o creștere de peste 80% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar în prezent bursa a ajuns la aproximativ 710......
Ghid de achiziție: Cum să ai cele mai noi modele de telefoane prin alegeri smart
Ghid de achiziție: Cum să ai cele mai noi modele de telefoane prin alegeri smart
Ritmul alert în care giganții tech inovează ne face să ne dorim mereu cele mai performante gadgeturi. Lansările anuale ...
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Progres remarcabil la viaductul de la Cleja (1,2 km), punctul critic al șantierului Autostrăzii A7 Adjud - Bacău, anunță ...
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ciclul investițional în AI
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ...
Un val masiv de vânzări a cuprins bursa din Coreea de Sud, indicele Kospi înregistrând o scădere de aproximativ 34% ...