Călătoria cu metroul plătită prin SMS. Cum se face accesul în staţie

Călătoria cu metroul poate fi plătită din aprilie şi prin transmiterea unui SMS la numărul 1700, din reţelele Orange şi Vodafone, putând fi achitate astfel una, două sau zece călătorii la preţul de 0,50 de euro, 0,90 de euro şi, respectiv, 3,25 de euro, a anunţat luni compania Metrorex.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 18:09
Călătoria cu metroul plătită prin SMS. Cum se face accesul în staţie

Clienţii Orange şi Vodafone care vor să plătească o călătorie cu metroul trebuie să transmită un SMS la numărul scurt 1700, urmând să primească imediat confirmarea plăţii, tot prin SMS. De asemenea, călătorii care vor să plătească două sau zece călătorii trebuie să trimită textul 2C sau 10C la numărul 1700, a precizat Metrorex într-un comunicat de presă.

Preţul unei călătorii este de 0,50 euro, pentru două călătorii vor fi reţinuţi 0,90 euro, iar zece călătorii costă 3,25 de euro, tarifele fiind exprimate fără TVA.

„Accesul în staţie se va face prin apelarea gratuită a numărului 1700 şi apropierea receptorului telefonului de validatoarele special instalate în staţiile de metrou, în zona de acces peron. Telefonul va emite un semnal sonor care va fi interpretat de validator, stabilind în timp real dacă în contul clientului există călătorii valide şi permiţând accesul către peron”, potrivit sursei citate.

Noul sistem de acces în staţiile de metrou a fost testat anul trecut, fiind considerat fiabil după procesarea a peste 10.000 de validări în cele şapte staţii pilot.

„Începând cu luna aprilie, Bucureştiul se alătură capitalelor lumii unde poţi să foloseşti telefonul mobil ca să-ţi plăteşti călătoriile şi accesul la metrou”, a precizat Metrorex.

Serviciul de achiziţionare a titlurilor de călătorie folosind telefonul mobil se bazează pe tehnologia Data-Over-Voice, serviciu unic în lume, iar Metrorex este singurul beneficiar al acestei tehnologii.

Utilizând canalul de voce al telefonului mobil al clientului, Data-Over-Voice asigură transferul mesajelor de tranzacţie online, extrem de sigur, eficient, wireless între punctul de vânzare (Terminal 2pay) şi Centrul de Procesare 2pay pentru aprobări de plată sau alte tranzacţii, a mai arătat Metrorex.

De la sfârşitul lunii aprilie 2012, călătorii care circulă cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) pot plăti prin SMS, preţul unui abonament valabil o zi fiind de 9,6 lei, acelaşi cu cel de la punctele de vânzare stradale, fără alte costuri suplimentare.

Iniţial, abonamentul putea fi cumpărat printr-un SMS la numărul 7456 disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange şi Vodafone. De la începutul lunii mai 2012, călătorii au la dispoziţie şi un număr din reţeaua Cosmote, plata putând fi făcută de pe orice tip de telefon mobil.

Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trimit un SMS cu textul A, iar în câteva secunde primesc un mesaj care conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei. Călătorii sunt obligaţi să păstreze SMS-ul pe toată durata zilei, până la expirarea valabilităţii abonamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în hangar, cât şi la linie, iar noile autorizări acoperă inclusiv aeronave......
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard a trecut pe profit în primul semestru, iar afacerile au crescut cu 10,5% în față de aceeași perioadă a ...
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties va scădea cu 15-20%
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties ...
One United Properties estimează o reducere cu 15-20% a profitului net consolidat bugetat pentru acest an din cauza atacului ...