Liderul sindical de la Oltchim susţine că pe listele de disponibilizări sunt 1.020 de salariaţi

Liderul sindical de la Olchim Râmnicu Vâlcea, inginerul Mihai Diculoiu, spune că pe listele de disponibilizări de la combinat sunt 1.020 de salariaţi şi le cere acestora să nu semneze actele, susţinând că decizia de trimitere în şomaj este "ilegală".
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 19:07
Liderul sindical de la Oltchim susţine că pe listele de disponibilizări sunt 1.020 de salariaţi

Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, hotărârea de disponibilizare a administratorului judiciar nu este conform legii deoarece nu a fost elaborat planul de reorganizare a societăţii şi, în consecinţă, nu a fost aprobat de către Adunarea Generală a Creditorilor.

„Cer oamenilor să nu semneze preavizul şi niciun document privind disponibilizarea. Se încalcă Contractul Colectiv de Muncă şi Legea 62/2011 privind dialogul social. Această decizie de disponibilizare a administratorului judiciar nu respectă legea, nu a fost elaborat planul de reorganizare a societăţii şi nu a fost aprobat de către Adunarea Generală a Creditorilor. Decizia este ilegală”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu.

La rândul său, liderul sindicatului „Victoria” din cadrul combinatului Oltchim, inginerul Corneliu Cernev a confirmat că este vorba despre 1.020 de salariaţi care urmează să fie disponibilizaţi, iar o ordonanţă pentru plata salariilor restante „va intra în şedinţa de Guvern de miercuri”.

„Salariile compensatorii se acordă conform contractelor colective de muncă. Angajaţii primesc 6, 12 sau 18 salarii compensatorii, în funcţie de vechime. Vom discuta timp de două săptămâni despre listele cu disponibilizări, acestea nu au fost făcute publice, dar există şi este vorba despre 1.020 de salariaţi din cadrul Oltchim care urmează să fie trimişi în şomaj. Ordonanţa pentru plata salariilor restante va intra în şedinţa de Guvern de miercuri”, a declarat Cernev.

Conducerea executivă a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, administratorii judiciari şi preşedinţii sindicatelor din societate s-au întâlnit, luni, la sediul Ministerului Economiei cu Varujan Vosganian, cu care au avut o discuţie privind perspectivele societăţii.

Câteva sute de angajaţi ai Oltchim s-au adunat, luni dimineaţă, în faţa sediului administrativ al combinatului, după care au plecat în marş spre zona de nord a oraşului. Oamenii spuneau că luni ar urma să fie anunţată disponibilizarea a aproximativ 1.000 de salariaţi.

La un moment dat, salariaţii au blocat DN 67 Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu, traversând şoseaua în mod repetat, pe o trecere de pietoni, traficul rutier fiind deviat pe rute ocolitoare. După aproximativ o oră, ei au plecat în marş spre DN 64, scandând „Jos Guvernul Ponta!” şi „Vrem să muncim”, traficul în zonă fiind, de asemenea, blocat.

Oamenii au cerut ca premierul Victor Ponta să vină în combinat pentru a dezamorsa conflictul.

Angajaţii Oltchim au protestat şi pe parcursul săptămânii trecute, când au blocat traficul pe Drumul Naţional 64.

Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat la Oltchim, deoarece compania a mai beneficiat de un astfel de sprijin, iar Guvernul nu a primit nicio intenţie de cumpărare, astfel că singura soluţie este restructurarea cu disponibilizări, a anunţat, vineri, premierul Victor Ponta.

El a precizat că statul încearcă să atragă finanţare de la bănci şi traderi pentru activele funcţionale ale Oltchim.

Angajaţii Oltchim au primit, vineri, 45 la sută din lichidarea pe luna februarie.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Grupul JD Agro Cocora, unul dintre cei mai mari producători agricoli din România, deţinut de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S, a raportat pentru 2025 afaceri de 119,6 milioane de......
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii folosesc internetul într-un mod diferit față de restul europenilor: petrec mai mult timp pe rețelele sociale ...
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Noul Volkswagen ID.3 Neo are trei versiuni de motorizare, asociate cu trei baterii, o autonomie maximă de 630 km și un ...
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată ...