Peste 6.000 de persoane au fost ucise în Siria în luna martie

Peste 6.000 de oameni au fost ucişi în martie în violenţele din Siria, aceasta fiind luna cu cel mai mare bilanţ al victimelor de la începerea revoltelor împotriva regimului Bashar al-Assad, acum doi ani, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 19:41
Peste 6.000 de persoane au fost ucise în Siria în luna martie

„Cel puţin 6.005 persoane au murit în martie. Printre acestea se numără 2.080 de civili, dintre care 298 de copii care au mai puţin de 16 ani şi 291 de femei”, a declarat preşedintele OSDO, Rami Abdel Rahman.

Tot în martie au fost ucişi 2.074 de insurgenţi şi 1.464 de membri ai serviciilor de securitate subordonate regimului.

Conform OSDO, bilanţul conflictului ajunge astfel la 62.594 de morţi. Naţiunile Unite au anunţat un bilanţ de peste 70.000 de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...