Google o sărbătoreşte pe naturalista şi artista germană Maria Sibylla Merian

Google sărbătoreşte, marţi, 366 de ani de la naşterea naturalistei şi artistei germane Maria Sibylla Merian, care a avut o influenţă semnificativă în dezvoltarea entomologiei, ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor.
Economica.net - mar, 02 apr. 2013, 09:26
Google o sărbătoreşte pe naturalista şi artista germană Maria Sibylla Merian

În acest sens, noul logo include imaginile mai multor insecte precum şi a unei şopârle, în timp ce literele cuvântului „Google” au fost înlocuite de frunze de viţă de vie.

Maria Sibylla Merian – născută pe 2 aprilie 1647, la Frankfurt, în familia unui gravor elveţian – a fost fascinată de ciclurile de viaţă ale fluturilor şi a urmărit transformările prin care trec aceştia, fapt care a făcut obiectul unor studii aprofundate ale naturalistei, potrivit guardian.co.uk.

A început să picteze flori şi a devenit profesoară, iar la vârsta de 52 de ani a făcut o expediţie în ceea ce în prezent se numeşte Republica Suriname, după ce s-a simţit inspirată de specii exotice importate din coloniile olandeze, pentru a alcătui colecţia de istorie naturală a Olandei.

În timpul călătoriei sale în America de Sud, a mers în coloniile olandeze, a făcut schiţe ale animalelor şi plantelor de acolo şi a criticat tratamentul aplicat persoanelor indigene şi sclavilor de către coloniştii olandezi.

După ce s-a întors la Amsterdam, doi ani mai târziu, a început să lucreze la o carte cu numeroase ilustraţii – „The Metamorphosis Insectorum Surinamensium (The Metamorphoses of the Insects of Suriname” -, în care sunt descrise ciclurile de viaţă ale insectelor pe care aceasta le-a studiat. Cartea a fost publicată în 1705, iar zece ani mai târziu Maria Sibylla Merian a suferit un accident vascular cerebral şi a rămas parţial paralizată. A murit doi ani mai târziu, pe 13 ianuarie 1717. Fiica ei a publicat ulterior o colecţie cu lucrările mamei sale, continuându-i cercetările.

În ultimii ani ai secolului al XX-lea, munca lui Merian a fost redescoperită. Portretul ei a fost imprimat pe bancnota de 500 de mărci germane, înainte ca Germania să treacă la moneda unică euro. De asemenea, numele ei a fost acordat mai multor şcoli.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american Carlyle nu-și explică de ce administrația Trump blochează preluarea activelor Lukoil din Europa, inlusiv a rafinărei Petrotel, pe fondul crizei acute de carburanți. “Active orfane”, care “se degradează”
Gigantul american Carlyle nu-și explică de ce administrația Trump blochează preluarea activelor Lukoil din Europa, inlusiv ...
O tranzacție prin care activitatea petrolieră internațională a Lukoil, în valoare de 20 de miliarde de dolari, ar fi urmat să fie transferată către grupul american de private equity Carlyle a......
El Nino schimbă istoria meteorologiei. Episodul 2026 a egalat deja recordul istoric de intensitate
El Nino schimbă istoria meteorologiei. Episodul 2026 a egalat deja recordul istoric de intensitate
El Nino a egalat un record de intensitate, a declarat luni pentru AFP unul dintre specialiştii în domeniu, folosind unul ...
Protecționismul global costă scump Europa: Furnizorii feroviarí pierd afaceri de 97 miliarde de euro anual – studiu Bain & Co
Protecționismul global costă scump Europa: Furnizorii feroviarí pierd afaceri de 97 miliarde de euro anual – studiu ...
Furnizorii europeni de echipamente și material rulant ratează anual oportunități comerciale evaluate la 97 de miliarde ...
Câţi români folosesc în prezent instrumente de inteligenţă artificială – studiu
Câţi români folosesc în prezent instrumente de inteligenţă artificială – studiu
Şapte din zece români (70%) folosesc în prezent instrumente de inteligenţă artificială, însă 52% dintre respondenţi ...