Câştigul salarial a crescut în februarie cu 0,3%, la 1.553 lei

Câştigul salarial mediu net a fost în februarie de 1.553 lei, în urcare faţă de prima lună a anului cu 5 lei, sau 0,3%, cele mai mari valori fiind înregistrate în fabricarea produselor din tutun (4.731 lei), unde creşterea a fost de 41,8%, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (844 lei).
Economica.net - J, 04 apr. 2013, 07:14
Câştigul salarial a crescut în februarie cu 0,3%, la 1.553 lei

„În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată. De asemenea, câştigul salarial mediu net a scăzut în luna februarie 2013 ca urmare a acordării în luna ianuarie a primelor ocazionale ori sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) în unele activităţi economice”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari scăderi, de 8% – 10%, s-au înregistrat în alte activităţi extractive, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport. Diminuări între 3% şi 7% au avut loc în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea altor mijloace de transport, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, şi între 2% şi 3% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, cercetare-dezvoltare, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (inclusiv premii pentru performanţe deosebite), sume din alte fonduri, inclusiv tichete de masă, de realizările de producţie ori încasările mai mari. De asemenea, câştigul salarial a crescut ca urmare a majorării salariului minim pe economie la 750 lei/lună.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (cu 41,8%) şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale (8% – 11). Indicatorul a fost mai mare cu 3,5% – 7,5% în industria metalurgică, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), telecomunicaţii, fabricarea echipamentelor electrice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi de servicii, transporturi aeriene, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,3%) şi învăţământ (-0,2%). Uşoare creşteri s-au înregistrat în administraţia publică (+1%) ca urmare a majorării salariului minim pe economie şi a promovărilor în gradul profesional.

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,9%.

Câştigul brut a fost de 2.144 lei, cu 0,3% mai mare decât în ianuarie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...